| Cruciada culturii - Sarah Chang în concert - conferinţa de presă | ||||
|
|
Aseară a avut loc la Sala Enescu a hotelului Athenee Palace Hilton, conferinţa de presă care precedă primul eveniment din seria Cruciada Culturii, Bătălia Viorii - concertul violonistei Sarah Chang şi al pianistului Andrew von Oeyen. Ultima oară am cântat aici cu Simfonia din Londra şi am fost foarte impresionată de Bucureşti. Sper că bagajele mele vor ajunge până mâine, momentan "au decis" să rămână la Londra, dar sper ca până mâine să fie totul în regulă. Vioara este vocea mea. Este mijlocul prin care îmi exprim sentimentele, este cea mai mare parte a vieţii mele. Am cântat Enescu, n-am avut ocazia să cânt Enescu în România, dar sper să fac asta într-o zi. Momentan sunt într-o perioadă Brahms, pentru că cel mai recent CD pe care l-am înregistrat a fost Brahms. Multe concerte din 2009 au fost din Brahms, pentru că am vrut să-l înţeleg. Dacă nu exersez, nu ascult muzică clasică. Atunci când conduc sau când vreau să mă relaxez ascult Beyonce, Lady Gaga, îmi place foarte mult Christina Aguilera... Nu pot să conduc ascultând muzică clasică. Sper ca peste 10 ani să fiu tot pe scenă, făcând ceea ce-mi place.. nu cred că vioara va dispărea din viaţa mea vreodată. Dacă e o zi bună, exersez chiar şi 5-6 ore pe zi. Totuşi, variază foarte mult, între 30 de minute şi 5-6 ore. Sunt zile ca aceasta, în care zbor în cea mai mare parte a zilei şi nu am timp să exersez foarte mult. Sper să apuc câteva minute diseară. Oricum, nu trece nicio zi fără să exersez deloc. În timpul liber îmi place foarte mult să fac shopping. Aş putea face carieră în asta. Ies foarte mult cu prietenii. Chiar dacă viaţa mea e puţin agitată acum, mă simt foarte bine. Partea de business, adică repetiţii, concerte şi planificare, preiau controlul asupra vieţii tale. În momentul ăsta e planificat totul până în 2012, tocmai am terminat de planificat tot în 2012, nu e aşa departe cum pare. E un sacrificiu foarte mare, dar merită, şi îţi dai seama de asta în momentul în care urci pe scenă. Să urci pe scenă şi să faci ceea ce-ţi place reprezintă o bucurie foarte mare. |




















