Anii '60 au fost sinonimi, pentru mulți oameni care au trăit acele vremuri, cu pacea, iubirea și euforia devenite trademark-ul acelui deceniu. Cel mai grăitor simbol a fost, fără îndoială, festivalul Woodstock. Nu e de mirare că, ulterior, s-a dorit recrearea atmosferei de la faimosul eveniment prin organizarea de alte concerte. Unele au reușit să aducă laude epocii hippie, altele au rămas mai degrabă uitate odată cu trecerea timpului, iar unul dintre ele s-a transformat într-un dezastru, lucru care nu a făcut decât să confirme că orice perioadă glorioasă are parte de un sfârșit abrupt.

La începutul lui decembrie 1969, cei de la The Rolling Stones au decis să organizeze o serie de concerte cu intrare gratuită, lângă autostrada Altamont, în apropiere de San Francisco. Avea să fie o seară liniștită, cu Flying Burrito Brothers cântând în deschidere și Tina Turner debordând de senzualitatea ei caracteristică. Nimeni nu avea să știe că în scurt timp, lucrurile vor lua o turnură cât se poate de proastă.

Încă de când a luat scena cu asalt, prin 1967, Leonard Cohen a inspirat generații întregi de muzicieni și ascultători, folosindu-se de armele pe care le mânuiește cel mai bine – muzica înălțătoare și versurile de poet. Nu e de mirare că artistul, trecut cu bine de 70 de ani, continuă să fie și astăzi unul dintre cei mai apreciați cântăreți din lume și printre puținii care au reușit să coboare în siguranță de pe valul revelațiilor muzicale din anii 60, rezistând și acum, peste 5 decenii.

Povestea filmului documentar care îl are ca protagonist pe marele muzician este simplă – în ianuarie 2005, regizorul Lunson se afla în Sydney pentru a filma un spectacol-tribut adresat lui Cohen, „Came So Far For Beauty”. A ieșit mai mult decât atât, astfel că  „I’m Your Man” reunește interviuri din spatele scenei, spectacole live și beneficiază de prezența a multor artiști care l-au avut ca inspirație pe acest mare om. Printre cei care își arată recunoștința pe acest DVD se numără Nick Cave, Rufus și Martha Wainwright, Beth Orton, Jarvis Cocker și, în calitate de invitați speciali, Bono și The Edge (U2).

Sursa foto

Artiștii care au pus la cale acest concert tribut nu se dau în lături de la a-l lăuda pe marele Cohen. Astfel, Nick Cave povestește cum a descoperit un album de-al canadianului pe vremea când locuia într-un orășel plictisitor din Australia și cum s-a simțit dintr-odată cea mai cool persoană din lume. The Edge îl ridică pe Cohen la rang de zeu, asemănându-l cu „omul care coboară de pe munte cu tabletele de piatră, inscripționate cu vorbele îngerilor care i s-au adresat”.

„I’m Your Man” reușește să mulțumească atât fanii înrăiți, cât și pe cei nou-inițiați în cultul lui Leonard Cohen. Filmul lui Lunson este o mărturie minunată a muzicii captivante și un portret impresionant al unui artist cu adevărat unic în lume.

Există câteva formații mari pe care ori începi să le apreciezi de la prima audiție, ori îți devin antipatice din cauza mediatizării excesive. Rareori există o cale de mijloc. Ca lider de formație, complicațiile sunt și mai multe. Odată atins statutul de idol și odată ce reușești să împarți o lume întreagă în oameni care iubesc muzica ta și oameni care nu o apreciază, ai de cântărit în balanță următoarea mișcare – continui să faci muzică pe placul celor care te-ar adora indiferent de rezultat sau încerci să-ți lărgești fanbase-ul, venind cu lucruri care ar atrage noi ascultători, dar ar putea îndepărta din cei vechi? Printre aceste formații se află și Oasis, grupul pus la punct de cei doi Gallagher din Manchester. Până de curând, alegerea lor a fost evidentă și – spun mulți – inspirată. Oasis au cântat întotdeauna pentru genul de public stabil, care i-a îndrăgit de la prima melodie auzită. Poate de aceea un rockumentar despre această formație poate fi apreciat, fie și subiectiv, doar de iubitorii muzicii lor.

Unul dintre cele mai importante elemente care fac din concertele anumitor formații niște momente magice pentru fani este, fără îndoială, chiar statutul de idoli la care sunt ridicați cântăreții. Majoritatea par să capete recunoașterea pe plan mondial peste noapte, odată cu lansarea vreunui album sau single care prinde bine la public. Cu toate astea, sunt formații care au în spate ani buni de încercări și zeci de melodii care n-au fost băgate în seamă până la momentul zero. Mai marii scenei muzicale reușesc să treacă de la statutul de anonimi la cel de superstaruri într-un timp foarte scurt și par să se bucure din plin de succesul proaspăt dobândit. Și chiar dacă nu s-ar bucura prea tare, care dintre ei ar fi suficient de nebuni încât să recunoască asta în fața milioanelor de fani? Pe cât de retorică pare întrebarea, ea are și un răspuns – Radiohead.

În 1997, cu două albume în spate, cei cinci membri ai formației din Oxfordshire lansează OK Computer. Ceea ce a urmat după i-a luat prin surprindere pe toți. Materialul a fost primit extrem de bine de critici, a intrat imediat în topurile muzicale din țară și a primit și primul Grammy. Într-un interviu, Yorke nu se sfiește să afirme că nici unul dintre cei cinci nu știa cât de bun este OK Computer până la momentul în care toată lumea a început să vorbească despre Radiohead. Acesta este și momentul în care formația, împreună cu echipa, decid să documenteze momentele decisive care au făcut din Radiohead una dintre cele mai bune trupe rock de după Nirvana. Așa s-a născut Meeting People is Easy, un rockumentar despre primul turneu important susținut de Yorke și ai săi în toată lumea.

Sursa foto

DVD-ul nu este un documentar de turneu tipic. Nu se concentrează pe cele mai importante performanțe live, ci mai degrabă pe absurditatea venită cu faima care i-a luat prin surprindere pe tinerii muzicieni. Documentarul conține multe interviuri luate proaspeților idoli și filmări de backstage din care se desprinde tot mai evident faptul că succesul nu este ceva ușor de digerat. Ca atare, Yorke spune că e înfricoșător să știe că face parte din formația preferată a multor oameni și chitaristul Colin Greenwood, vizibil extenuat într-un interviu pentru revista NME, cedează și mărturisește că a ajuns să urască multe melodii pe care trebuie să le repete seară de seară la fiecare concert.

Chiar și așa, ceea ce Meeting People is Easy vrea să demonstreze este că există formații copleșite de toată mediatizarea din jurul lor, dar care totuși continuă să facă ceea ce știu mai bine – să urce pe scenă și să ofere publicului o experiență de neuitat. Deși filmările din afara concertelor ne arată cinci oameni aflați la limita suportabilului, atunci când camera urcă pe scenă alături de Radiohead, totul se schimbă. Scena este locul în care ei se simt cel mai bine și, până la sfârșitul fiecărui concert, toți reușesc să uite de greutățile întâmpinate și să se bucure din plin de experiența pe care o trăiesc. Asta, bineînțeles, până încep pregătirile pentru următorul mare concert.

În această noapte începând cu ora 4:00 a României vor avea loc concerte de binefacere în New York, Londra şi Los Angeles. Pe parcursul transmisiei se va desfăşura un teledon în cadrul căreia se vor strânge donaţii pentru ajutorarea victimelor cutremurului din Haiti. La spectacolele intitulate "Hope for Haiti now" vor concerta numeroase vedete internaţionale.

Pe scena din New York vor concerta Wyclef Jean, Bruce Springsteen, Jennifer Hudson, Mary J. Blige, Shakira, şi Sting, în Los Angeles vor urca pe scenă Alicia Keys, Christina Aguilera, Dave Matthews, John Legend, Justin Timberlake, Stevie Wonder, Kid Rock, şi Sheryl Crow iar din Londra vor cânta Coldplay şi un grup format din Bono, The Edge, Jay-Z, şi Rihannna. Teledonul de aproximativ două ore va fi transmis simultan pe toate marile reţele americane de televiziune şi în întreaga lume, fiind sprijinit şi transmis live de YouTube, Hulu, MySpace, Fancast, AOL, MSN.com, Yahoo, Bing.com, BET.com, CNN.com, MTV.com, VH1.com.

Pentru fanii care aşteptau cu nerăbdare concertele lui Michael Jackson de la Londra, anunţate ca fiind cele mai spectaculoase showuri puse vreodată în scenă de marele idol pop, moartea megastarului a însemnat o dublă dezamăgire. Cu toate astea, Kenny Ortega, împreună cu echipa sa regizorală, au reuşit să ofere milioanelor de oameni un premiu de consolare – documentarul This Is It, o compilaţie de filmări backstage care nu era programată să vadă lumina zilei până la momentul decesului neaşteptat.

Filmul oferă o viziune fascinantă asupra întregului ritual de pregătire pe care Jackson îl desfăşura înaintea fiecărui concert de amploare. Criticii n-au primit prea bine această iniţiativă regizorală, mai mult din cauza faptului că, nefiind gândit ca un film de sine stătător, documentarul muzical nu beneficiază de o continuitate firească a scenelor, iar totul pare a fi un mare puzzle făcut în grabă pentru a nu mări şi mai mult suspansul fanilor. Chiar şi-aşa, This Is It reuşeşte să ofere privitorilor o imagine de ansamblu asupra nivelului de implicare si pasiune al lui Jackson, fără de care n-ar fi ajuns niciodată la statutul de idol.

Ca de început de an, v-am pregătit ceva lejer, de sezon. Cum retrospectivele pe 2009 continuă să curgă chiar şi la o săptămână după trecerea în 2010, nu scăpăm de ele nici aici, la Live World. Astăzi vedem ce a însemnat anul 2009 pentru cea mai profitabilă industrie a muzicii internaţionale - concertele live.

Sursa poza

Pe 25 octombrie, U2 aveau să facă încă un pas spre cucerirea muzicală a internetului. Concertul din acea duminică, de la Pasadena Rose Bowl din California, a fost transmis live pe YouTube. Formaţia îşi dorea de mult timp să ofere experienţa unui concert live şi celor mai puţin norocoşi, care fie n-au apucat un bilet sau n-au avut şansa ca U2 să le includă ţara pe lista turneului 360°. Parteneriatul cu faimoasa platformă de video sharing a însemnat stabilirea unui nou record de vizitatori, de peste 10 milioane de unici. Practic, întreg turneul 360° al formaţiei U2 merită un loc în topul celor mai bune concerte ale anului, dar această inovaţie face ca show-ul din Pasadena să ocupe un loc mai special.

După zvonurile care au tot circulat anul acesta, referitoare la plecarea lui Steven Tyler de la Aerosmith, frontmanul formaţiei a avut o apariţie-surpriză în cadrul concertului solo al colegului său, Joe Perry. Pe 10 noiembrie, la New York, Tyler i-a uimit pe cei adunaţi acolo atunci când a ieşit pe scenă şi s-a adresat publicului: "Vreau ca New York să ştie că nu părăsesc Aerosmith". Tyler nu s-a sfiit să-i spună colegului său că, deşi Perry este "un om foarte colorat," el, Steve Tyler, este "curcubeul însuşi". Cu micul discurs terminat, formaţia a început să cânte "Walk This Way",  ca dovadă suplimentară a faptului că 2009 nu avea să fie anul despărţirii Aerosmith.

La începutul anului, o veste bună a venit din partea Madonnei pentru toţi fanii ei din Europa. Diva pop a confirmat faptul că va extinde turneul Sticky & Sweet pentru toţi cei care nu au avut ocazia de a o vedea pe scenă în 2008. Vara Madonnei a fost, într-adevăr, plină de concerte care au adunat milioane de fani în toată Europa. Turneul Sticky & Sweet nu a ocolit nici Bucureştiul, iar echipa  InConcert.ro nu putea rata o asemenea ocazie. Pe 26 august, în Parcul Izvor, românii au fost martorii unui spectacol de care s-a vorbit multă vreme. Cititi recenzia noastra aici.

Pentru Coldplay, 2009 a însemnat anul în care au susţinut cel de-al treilea turneu important din carieră - Viva la Vida. Băieţii şi-au promovat cel de-al patrulea album de studio în cele mai importante capitale ale lumii. Cei patru au avut parte şi de nişte formaţii şi cântăreţi speciali în deschidere, care au dublat de cele mai multe ori interesul fanilor pentru eveniment: Duffy, Elbow, White Lies, The Flaming Lips, Snow Patrol sau Lily Allen. Deşi în septembrie 2009 părea că turneul celor de la Coldplay a luat sfârşit, britanicii vor mai susţine încă 7 concerte în America Latină la începutul lui 2010. (Sursa poza Chris Martin)

Pe 27 noiembrie a început turneul celei mai apreciate artiste din 2009 - Lady Gaga. "The Monster Ball Tour" a beneficiat de o impresionantă desfăşurare de forţe şi de performanţe de cele mai multe ori şocante prin extravaganţele artistei şi echipei din spatele ei. A fost un turneu pompos şi extrem de teatral, care a atras atât critici pozitive, cât şi negative, iar nu de puţine ori Lady Gaga a fost acuzată că încearcă să imite şi chiar să surclaseze turneul altei dive pop - Madonna.

Un alt turneu despre care s-a vorbit mult în 2009 a fost cel al formaţiei Nine Inch Nails, "Wave Goodbye". A fost anunţat ca fiind ultimul turneu din cariera trupei şi a cuprins, de-a lungul întregului an, Australia, Noua Zeelandă, America, Asia şi Europa. În America, turneul a fost denumit NIN|JA, după iniţialele celor de la Nine Inch Nails şi Jane's Addiction, care l-au însoţit în acea perioadă pe Trent Reznor pe scenă. Din fericire, ultimul turneu Nine Inch Nails nu i-a ocolit pe fanii din România şi, deşi mult mai puţin spectaculos decât spectacolele din alte ţări, cel de la CokeLive Peninsula a fost unul dintre cele mai bune concerte ale anului din România. Recenzia  InConcert.ro aici.

Pe 8 februarie, în cadrul ceremoniei de la premiile Grammy, membrii Blink-182 au apărut împreună pe scenă pentru prima oară din 2004. După cum era de aşteptat, revenirea celor trei a fost marcată de un turneu american care a durat aproape 3 luni şi în cadrul căruia au cântat alături de Weezer şi Fall Out Boy. După succesul din vară, formaţia a dat o nouă veste bună fanilor, chiar în preajma Crăciunului. În vara lui 2010, activitatea Blink-182 va continua în Europa cu un turneu care va promova, cel mai probabil, un nou album.

Sursa poza AC/DC.

Un proiect ambiţios de turneu au avut şi cei de la AC/DC. "Black Ice World Tour" a început la sfârşitul lui 2008, a continuat pe tot parcursul lui 2009 şi nu se va opri nici în 2010, când în sfârşit formaţia australiană va poposi şi în România. Mai multe detalii aici. Până în prezent au avut loc 161 de concerte în întreaga lume, toate centrându-se în jurul celui mai noi album, "Black Ice", dar fără a exclude melodiile care i-au consacrat pe cei de la AC/DC.

A fost un an extrem de bun din punct de vedere muzical, plin de performanţe care vor rămâne mult timp de acum încolo în memoria colectivă. Cu toate astea, 2010 se anunţă şi mai spectaculos, iar după ce am tras linie şi am făcut socotelile pe 2009, nu avem decât să ne încredem în cei care afirmă că 2010 va fi un an muzical memorabil.

Cu siguranță că printre cele mai populare activități de Crăciun se numără vizionatul filmelor cu tematică specifică. Pentru că astăzi este ziua de Crăciun și suntem siguri că nu mulți dintre voi se vor aventura afară, la plimbări, InConcert.ro vă sfătuiește să rămâneți în case, la căldură, și să vă uitați la un film care îmbină perfect Crăciunul și muzica: White Christmas.

Era imposibil ca un cântec atât de popular cum este White Christmas să nu incite pe cineva la a face un întreg film în jurul lui. Produs în 1954 de Technicolor, filmul este un musical cu Bing Crosby și Danny Kaye. E povestea a doi prieteni din armată care decid să formeze un „song-and-dance act”. În preajma Crăciunului, prietenii cunosc două surori care fac și ele parte dintr-o astfel de formație, iar de aici pornesc o serie de aventuri romantice. Fiind un musical, White Christmas abundă de cântece scrise de Irving Berlin și interpretate de actorii din rolurile principale.

Filmul a primit critici variate de-a lungul vremii, cei mai mulți comentatori acuzându-l ca fiind plin de clișee. Și totuși, în preajma Crăciunului, ce film cu un asemenea subiect nu folosește clișee? White Christmas trebuie vizionat ca atare – un „feel-good movie” care îmbină o poveste romantică de Crăciun cu performanțe muzicale care au devenit clasice de-a lungul timpului.

Despre U2 s-au scris şi se vor mai scrie multe. La Live World, despre U2 se scrie pentru că este formaţia care a fost subiectul primului film-concert 3D. Evident, este vorba despre U2 3D, care a rulat şi în cinematografele româneşti începând cu luna februarie a acestui an. Pentru cei care au ratat experienţa cinematografică, lucrurile stau cam aşa: un concert U2 din America Latină, din cadrul turneului Vertigo din 2006, 14 melodii prin care se ascund la tot pasul mesaje politice şi manifeste de tot felul şi, bineînţeles, nelipsitul Bono, cu aceeaşi energie molipsitoare, dar cu mult, mult mai aproape de scenă.

Filmul care prezintă concertul din Buenos Aires începe din backstage, de unde se văd fanii întârziaţi grăbindu-se să prindă un loc cât mai aproape. După ce porţile se închid, frenezia se opreşte pentru câteva momente, suficient de mult încât să-i permită lui Bono să-şi facă intrarea şi să stârnească ţipetele întregii mulţimi. Începe cu Vertigo şi continuă, în ordine, cu Beautiful Day, New Year’s Day, Sometimes You Can’t Make It On Your Own, Love and Peace or Else, Sunday Bloody Sunday, Bullet the Blue Sky, Miss Sarajevo, Pride (In The Name of Love), Where The Streets Have No Name şi One, pentru a reveni la bis cu The Fly şi mult-aşteptata With Or Without You. Dacă Sunday Bloody Sunday se aude pe fundalul unui ecran imens, plin de simboluri religioase, Miss Sarajevo vine însoţită de un pasaj din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Sunt poate cele mai impresionante momente din întreg concertul, deşi toate melodiile cântate de Bono sunt, într-un fel sau altul, acompaniate de cuvinte şi imagini puternice care rulează pe ecranul imens din spatele scenei.

Se spune că dintre toate cronicile acestui film, 92% sunt cronici pozitive, care laudă atât efortul echipei de producţie, cât şi performanţele formaţiei în sine. Desigur, întotdeauna vor exista cârcotaşi care spun că efectele 3D au fost de mii de ori mai reuşite decât prestaţia celor de la U2, dar astfel de remarci pălesc în faţa cifrelor impresionante înregistrate de U2 3D la apariţia în cinematografele din toată lumea. De la distanţă egală dintre tabăra care îl ridică pe Bono la rang de idol şi cea care susţine că nu există nimic original în fenomenul U2, risc să afirm că formaţia irlandeză a fost o alegere excelentă pentru un film de acest gen, poate chiar printre singurele care reuşesc să producă atâta energie pe scenă, demnă de a fi transpusă în format 3D.