| Preview-ul Saptamanii 29 martie - 4 aprilie | ||||
|
|
Conform religiei ortodoxe săptămâna aceasta este Săptămâna Mare, a patimilor, a minunilor şi vremea când ar trebui să nu mai păcătuim aşa de mult, dar suntem mai mult ca siguri că nu este niciun păcat să mergi la concerte şi să te bucuri din plin de muzica live. Iar o săptămâna cu atât de multe eveneminte ce nu trebuie ratate nu poate fi decât un dar de Paşte. Un dar de la cealaltă minune mare a sărbătorii – Iepuraşul care face ouă.
Săptămâna începe în forţă cu Concertul lui Brendan Perry (Dead Can Dance) de la Sala Palatului. Vocea masculină a trupei Dead Can Dance va încânta publicul român prezent la concert atât cu hit-urile trupei al cărei component a fost, cât şi cu noi compoziţii ce vor fi prezente pe viitorul album al artistului, Ark, ce urmează a fi lansat în această primăvară.
Tot astăzi la Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti Tudor Gheorghe susţine, cu casa închisă, spectacolul În căutarea dorului pierdut. Spectacolul este unul caritabil, o campanie organizată de UNITER cu scopul strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici cu probleme de sănătate, iar suma încasată în urma evenimentului va fi donata Fondului de Solidaritate Teatrală.
Alt eveniment de excepţie săptămâna aceasta are loc vineri la Front | The Ark unde One Event prezintă Recoil ‘Selected’ Events 2010 - A Strange Hour with Alan Wilder & Paul Kendall. Recoil este proiectul fostului membru Depeche Mode Alan Wilder început în 1986, cu 5 albume lansate, cu multe colaborări inedite de-a lungul timpului: Moby, Toni Hallyday (Curve), Douglas McCarthy (Nitzer Ebb), Diamanda Galas, cu trupa de gospel The Golden Jubilee Quartet şi cu o serie de poeţi şi scriitori sau Joe Richardson în tandem cu Carla Trevaskis. ‘Selected’ reprezintă o colecţie best-of a întregii sale cariere solo de care cei prezenţi pe 2 aprilie în The Ark se vor bucura din plin. Pe lângă aceste evenimente unice avem numeroase alte show-uri, concerte care să ne ţină în priză, plini de energie şi cu dorinţă de mai mult pentru vara ce apare treptat. Aşadar, luni pe lângă deja menţionatele spectacole Brendan Perry şi Tudor Gheorghe iubitorii muzicii rock pot asista la cea de-a 4-a ediţie a The Battle of Rocksin în Club Suburbia.
Marţi avem o zi tare plină. Pentru folk-işti şi munţomani recomandăm E-Folk Live Mojo Session – Cântecele Munţilor – în Brit Room Mojo sau Dragoş Boeru în 100 Crossroads. Cei cu sângele fierbinte pot asista la un recital latinoamerican de vioara şi chitară, Carnavalito în Art Jazz Club. Pentru Covers, Musicals and ...More toată lumea la palat – Ozana Barabancea şi Puiu Pascu la Palatul Ghika. În club Fire avem concert Division of Joy, trupa tribut Joy Division, iar la Sala Palatului spectacolul Viaţă pentru viaţă – concert ce trage un semn de alarmă asupra cancerului de col uterin şi de prostată – printre invitaţi fiind Andra, Nico şi invitat special, Margareta Pâslaru.
Miercuri ne mai odihnim puţin şi alegem o stare jazz cu Luiza Zan la Palatul Ghika, ori dansăm frenetic pe muzică tradiţională irlandeză la Clubul Ţăranului Român cu Shannon Ceili Band & Irish Way. Şi cum rock-ul e prezent în orice zi, în Mojo au concert cei de la Vaduvabob.
Joi e « Game Over » ...nu se încheie săptămâna, nici concertele, ci Krepuskul lansează album în Suburbia. Expiratul ne dă stări de bine cu Butterflies in my Stomach, iar Ada Milea povesteşte nemaiîntâlnite în 100 Crossroads. Pe scena din The Silver Church Club urcă Proconsul, iar în B 52 o trupă nouă, Replace, născută în cea de-a 2-a jumătate a lui 2009. Dacă vineri nu sunteţi deja în The Ark la Recoil ‘Selected’ Events, alternative pot fi Sunday People în Suburbia, The Infernal Sound Machine în Fabrica sau Carl Craig la Detroit Night în Kristal Glam Club.
Sâmbătă aveţi de ales între Filth Session 003 in Fabrica cu: Bong, Terrain, Flo & MC Răducu, Snow & MC Agent & a Special Guest, Puya în Bamboo sau Hristos a înviat! la cea mai apropiată biserică.
Duminică facem concurs de ciocnit ouă, mâncăm drob, cozonac şi pască, avem grijă să nu facem abuz şi dacă mai există energie Deepside Deejays sunt în club Maxx. Abia aşteptăm să aflăm ce cadouri v-a adus Iepuraşul, mai ales dacă sunt muzicale!!!
|




















