La ora 16:30, cand am ajuns la (defuncta) Zone Arena, nu era nimeni in zona portilor de acces. Pentru prima data in ultimii ani, am vazut lumea strangandu-se in apropierea orei 18:30, ora de acces trecuta pe bilet. Nu a fost imbulzeala, iar organizatorii au fost prompti in a permite accesul in incinta din Barbu Vacarescu. Atmosfera era linistita, lumea se pregatea parca de o petrecere cu muzica buna.

Prima trupa pe scena au fost The Amsterdams, care au incalzit atmosfera dupa ce ploaia ne stropise putin. Vizibil emotionati, cei de la Amsterdams au fost pe placul publicului, predominant feminin, care se stransese deja in jurul scenei. Recitalul baietilor a fost unul scurt, incheiat cu o declaratie de dragoste pentru solista The Cranberries: "We love you, Dolores, wherever you are!". Imediat, baietii au coborat in mijlocul publicului, au facut poze si au dat autografe, asteptand spectacolul celor de la The Cranberries.

Cand au aparut cei din echipa trupei irlandeze pentru a lipi setlist-urile pe scena, publicul a si inceput sa scandeze numele formatiei. Nu a trecut mult timp si au inceput sa se stinga luminile... si s-au auzit primele acorduri ale piesei "Analyse" si vocea solistei, Dolores:

Close your eyes, close your eyes
Breathe the air, out there
We are free, we can be
Wide open

Au urmat piese mai noi sau mai vechi, la care publicul canta fiecare refren alaturi de solista. Nu am stiut ca trupa The Cranberries este atat de populara in Romania.

Dolores a salutat publicul si in special pe o fetita de numai 4-5 anisori, care se afla in fata scenei, pe umerii tatalui ei. Au urmat piese precum "Animal Instinct", "How", "Dreaming my Dreams", "Linger". Fanii fredonau piesele impreuna cu membrii formatiei, vadit impresionati de primirea de care au avut parte din partea publicului. Au urmat piese mai mult sau mai putin cunoscute, atat din repetoriul Cranberries, cat si de pe albumele solo ale lui Dolores: "Wanted", "Just My Imagination", "When You're Gone", "Switch Off The Moment", "Desperate Andy" si "Time Is Ticking Out".

In pauzele dintre piese, Dolores ne-a povestit ca e nevoie de multa rabdare pentru a avea o casnicie trainica, fiind casatorita de 16 ani. Ne-a spus ca ii place Romania si ca si-ar dori sa revina si anul viitor.

Au urmat "I Can't Be With You", "Ode To My Family", "Free To Decide", "Salvation", "Ridiculous Thoughts", urmate de mult-asteptata "Zombie".

Dupa ce s-au retras de pe scena, irlandezii au fost chemati la bis indelung, cu tropait si scandari repetate. Dupa cateva minute care au parut o eternitate, The Cranberries s-au intors pe scena pentru un bis prelungit, cu "Put Me Down", "Still Can't...", "Promises" (ce nu se afla pe setlist) si "Dreams".

La sfarsitul concertului, Dolores i-a daruit fetitei colierul ei, in aplauzele publicului. A fost un moment special, nascut din iubirea solistei pentru copii si iubirea publicului pentru muzica The Cranberries.

O seara magica s-a terminat parca prea repede. Ma bucur ca The Cranberries s-au reunit si sper sa putem asculta muzica lor in concerte inca multe zeci de ani de acum incolo.

Ma pregatesc pentru acest concert de 16 ani. Sintagma "Aerosmith la Bucuresti" a fost in tot acest rastimp, pe rand, o gluma, o speranta, o posibilitate si, in final, o certitudine.

Ziua de vineri se anunta fara ploaie si lumea a inceput sa umple bulevardul Barbu Vacarescu incepand cu ora pranzului. Majoritatea in tricouri Aerosmith, asteptand in soarele amiezii sa se deschida portile Zone Arena. Peste gard se zareau zeci de voluntari inimosi ce pregateau corturile cu jetoane, bauturi si materiale promotionale.

Am ajuns la poarta de acces in zona Golden/VIP putin dupa ora 15, cu intentia de a lua legatura cu reprezentanta Fan Club-ului Aerosmith (Aero Force One), Amanda. Alaturi de alte cateva persoane (din Romania, SUA, Germania si Scotia), aveam programat un Backstage Tour si Meet&Greet cu Steven Tyler si Joe Perry. Punctuala, reprezentanta AF1 si-a facut aparitia si ne-a condus in spatele scenei pentru a vedea cabinele, scena, chitari, tobe si staff-ul ce pregatea concertul. Dupa cateva fotografii am revenit in zona Golden. Au urmat cateva zeci de minute de asteptare a formatiei, al carui avion intarziase jumatate de ora.

Putin dupa ora 18 si-au facut aparitia solistul Steven Tyler si chitaristul Joe Perry, impreuna cu sotia sa. A urmat sesiunea de Meet&Greet, in care s-au dat autografe si s-au facut multe poze. In fata scenei, publicul se pregatea de Reamonn. Odata revenit in zona Golden, am ajuns destul de usor in primul rand, acolo unde colegul de la InConcert.ro imi pastrase locul, la baricade.

Reamonn si piesa lor "Faith" ne-au trezit din toropeala. Un setlist scurt, de 11 piese, menit sa pregateasca publicul pentru spectacolul ce urma. Am ascultat "Set of Keys", "Through the Eyes of a Child", "Aeroplane", "Star", Tonight". Intre piese, solistul a reamintit legatura speciala pe care o are cu tara noastra, fiind casatorit cu o romanca. "Femeile sunt foarte frumoase aici", a spus el. Au urmat "Million Miles", "Moments Like This", "Serpentine" si "It's Over Now". La bis, desi erau programate 2 piese, trupa a ales sa cante numai "Supergirl", lasand fanii in delir.

Imediat a inceput pregatirea scenei pentru cei de la Aerosmith. Fanii au scandat numele trupei minute in sir, pana cand cortina cu simbolul Aerosmith a acoperit scena. S-au aprins luminile si... a inceput spectacolul!

Steven Tyler, Joe Perry, Brad Whitford, Tom Hamilton si Joey Kramer - Aerosmith sunt pe scena la Bucuresti! Desi ii intalnisem cu cateva ore inainte, parca nu-mi venea sa cred ca sunt pe scena aici, la noi, dupa atatia ani. Au inceput cu "Love In An Elevator", iar Steven a iesit in fata fotografilor, pe runway, imbracat stralucitor, cu palarie, jacheta, pantaloni rosii mulati si adidasi cu paiete, lucrati manual cu cateva ore inainte de spectacol de catre o fata din staff. Au urmat piesele "Back In The Saddle" si "Falling In Love (Is Hard On The Knees)", care ne-au purtat de la un cap la altul al istoriei trupei, din anii '70 pana astazi.

Asa cum obisnuiesc in turneele europene, Aerosmith a pregatit un setlist cu piese cunoscute publicului datorita videoclipurilor ce ruleaza si acum la televiziunile muzicale. "Eat The Rich", "Pink", "Livin' On The Edge", "What It Takes", "Rag Doll", urmate de baladele "Crazy" si "Cryin'". Tyler a dansat, a flirtat cu publicul feminin, si-a aruncat ochelarii de soare, o bratara si muzicuta, a pozat si a alergat dintr-un capat in altul al scenei. Publicul a fost la inaltime si a cantat toate piesele impreuna cu formatia. Au urmat hituri precum "Jaded", "Stop Messin' Around", "I Don't Want To Miss A Thing", "Sweet Emotion", "Baby Please Don't Go".

Dupa "Draw The Line", formatia a parasit scena. Au fost chemati inapoi de scandarile publicului, acompaniate de tropaieli si dorinta de mai mult a miilor de fani. Au revenit pentru bis cu "Dream On", "Walk This Way" si "Toys In The Attic".

Cand s-au stins reflectoarele, inca eram sub efectul muzicii. Cele doua ore de Aerosmith nu pot fi destul pentru nici un fan. Din fericire, insa, Steven Tyler si Joe Perry par hotarati sa cante impreuna multi ani de-acum incolo. "Don't believe what you read", spune Steven despre scandalul posibilei despartiri a trupei. Si aleg sa-l cred, pentru ca am nevoie de Aerosmith, de muzica lor si de energia unica pe care aceasta formatiei o transmite publicului de 40 de ani incoace.

Sâmbătă noapte am fost invitaţii de vază la aniversarea de 8 ani a unor sărbătoriţi la fel de onorabili ca şi oaspeţii lor. George, Alexei, Mizdan, Cristi şi Misha au urcat pe scenă în jurul orei 23:00 şi pentru aproximativ două ore şi-au încântat fanii cu peste 20 de piese de pe cele două albume lansate în aceşti 8 ani, Corabia Nebunilor şi Vreau să simt Praga, dar şi cu 4 piese noi.

Publicul, mai puţin numeros ca la concertul de revenire a întreţinut însă o atmosferă la fel de antrenantă. S-a cântat împreună cu trupa pe tot parcursul concertului, s-a dansat din plin şi s-a strigat cu toate forţele la bis. Fanii au susţinut trupa şi la propriu vorbind, atunci când Mizdan s-a aventurat într-un scurt stage diving.

Cei doi ani de absenţă par să fi produs ceva schimbări, atât la nivel personal, cât şi în muzica produsă de cei cinci. Cristi şi-a îmbunătăţit look-ul, Misha zâmbeşte mai mult, Mizdan are mai multă energie ca oricând, Alexei pare să fie una cu intrumentele şi cu laptopul său şi din simbioza asta ies lucruri tare faine, iar George n-a fost nicicând atât de comunicativ cu publicul, verbal şi non-verbal. De asemenea, cele patru piese noi demonstrează starea actuală a trupei, încrederea că se vor întâmpla lucruri mari în viitor.

Travka a crescut, Travka s-a schimbat şi Travka poate să facă multe dacă îşi conştientizează potenţialul. Travka este o trupă de scenă mare, care printr-o unitate în imagine şi un show gândit în detaliu poate avea cele mai interesante efecte asupra fanilor săi.

Setlist:

1. 90
2. Zâmbetul tău
3. Travka
4. Ceva mi s-a rupt
5. Nimic de pe frontul de est 1
6. Nimic de pe frontul de est 2
7. Zgârba
8. Într-un fel
9. Fetele-n lună
10. Corabia nebunilor
11. Partea finală
12. Aici sunt eu
13. Beirut
14. Lumini
15. Pe ape
16. Urban Violent
17. Venus
18. Atenţie! Atenţie!
19. Apartamentul 77
20. Sunt un erou

---bis---

1. Relaxaţi-vă
2. Cum te simţi
3. Ochiul cere lumină
4. Vreau să simt Praga

Pentru echipa ÎnConcert evenimentul Travka a început cu 3 ore mai devreme decât ora anunţată pe afiş. La 18:00 eram în Silver Church şi asistam la soundcheck, la primele reglaje ale bateriei, apoi chitările, clapa, acordeonul. Intră şi vocea şi treptat lucrurile se leagă. Auzim Urban Violent şi parcă avem o revelaţie. Ritmuri necunoscute se aud în clubul încă gol şi ne trezesc şi mai tare dorinţa ca ora 21:00 să vină mai repede.

La 20:00 în faţa clubului erau cam 100 de persoane aşteptând să se « deschidă mai bine bordelul ». Când am revenit, la 21:00, la coadă aşteptau câteva sute de persoane şi, deşi se înainta uşurel, numărul celor care aşteptau să-şi revadă trupa favorită părea să nu scadă.

Înăuntru o atmosferă cum nu cred să mai fi văzut la vreun eveniment în cluburile din Bucureşti. Clubul arhiplin, cu oameni veseli, dornici, care cuminţi aşteptau şi ei ca pe scena să revină Travka, după o pauză de 20 de luni. Printre mia de norocoşi care au putut intra la concert – câteva sute de oameni au rămas, din păcate, pe dinafara – s-au aflat fani din toata ţara, veniţi tocmai de la Iaşi sau chiar de la Budapesta.

La 21:45 fix, muzica de entertainment s-a oprit brusc şi ceva prevestitor se auzea în boxele Bisericii Argintii – Preludiu în Re Minor “Come Back In This World”. Pe rând au revenit în lumea noastră cei 5 mult-aşteptaţi membrii ai Travka. S-a început în forţă, în 90 de feluri şi 90 de moduri, în sincron cu ţipetele şi uralele venite de la fanii care aşteptaseră deja prea mult să reauda poveştile preferate.

Alte 7 piese, de pe cele două albume au trezit spiritul Travka în cei adunaţi în Silver Church manifestat prin reproducerea versurilor fără greşeală, maini ridicate, sărituri, dans sălbatic şi plete în aer. Apoi un tandem de piese noi şi vechi s-a jucat cu stările noastre până când nu mai ştiam dacă ştiam.

Recunoscându-şi statutul de erou, George Gâdei s-a retras din faţa mulţimii şi în scurt timp l-a urmat şi restul trupei. Dar cum să laşi scena goală când din sală peste o mie de oameni aplaudau şi strigau la unison numele trupei. Alexei a revenit primul la bis cu o rugăminte “Relaxaţi-vă!”, un Alexei dezlănţuit pe scena doar a lui. Relaxaţi în transă fiind prinşi de piesa asta care a sunat mai bine ca oricând, voiam mai mult, voiam tot.

“Minunat!” aş fi răspuns şi nu mi s-ar fi părut deloc ciudat să fiu întrebată cum mă simt. Minunat pe notele armonice ale acordeonului care ne trimit involuntar în Praga. “Aici sunt eu, aici eşti tu, aici sunt noi, aici sunt voi”. Da, eram unul singur şi toţi separat, şi toţi într-o aceeaşi simţire. Dupa 2 ore de amintiri, de nou şi de trăire Travka a lăsat publicul din Silver Church mai dornic ca oricând să participe iar şi iar la un astfel de eveniment. Deşi s-a strigat Travka şi s-a aplaudat în continuare scena a rămas goală, dar probabil nu pentru mult timp. În curând se împlinesc 8 ani de la formarea trupei şi cu siguranţa vom avea parte de un concert aniversar care să-l întreacă pe cel ce tocmai a avut loc.

Starea de fericire se simţea plutind în Silver Church. Nu ştiu care au fost aşteptările trupei referitor la acest concert, dar personal am văzut pe scena o bucurie şi o poftă de viaţă şi de cântat cum n-a mai avut de foarte mult timp trupa asta. Zambetele neşterse de pe chipurile lor, pasiunea din bataile rapide în tobe, intesitatea sunetelor din acordeon au transmis că oamenii aştia s-au întors cu adevărat, cu energie, cu dorinţa şi sper cu gândul că locul lor este acolo pe o scena mare, împreună. În afară de publicul în extraz au mulţumit trupelor Kumm, Urma şi Luna Amară ale căror membrii se aflau în sală, cântau alături de mulţimea din faţa scenei şi imortalizau momentele ce nu trebuie ratate de posteritate. Nici generaţia mai tânăra n-a lipsit, reprezentată de membrii ai The Moood sau Les Elephants Bizarre.

Fumul, jocul de lumini, proiecţiile au făcut din acest eveniment un adevărat spectacol, care personal sper să ridice standardul concertelor din Romania şi continuu să se încerce depăşirea acestui prag.

O întrebare a vegheat asupra noastră pe toată durata evenimentului: “E cineva în oraşul acesta?”. Eu mă întreb: să fie oare numele următorului album Travka?

Setlist:

Preludiu in Re Minor "Come back in this world"

Intro + 90

Zambetul tau

Travka

Ceva mi s-a rupt

Nimic 1

Nimic 2

Zgarba

Intro + Intr-un fel

Fetele-n luna

Corabia nebunilor

Partea finala

Beirut

Lumini

Pe ape

Urban Violent

Venus

Atentie! Atentie!

Apartamentul 77

Sunt un erou

Bis:

Relaxati-va

Mister G

Cum te simti

Ochiul cere lumina

Vreau sa simt Praga

Aici sunt eu

Photo: The Silver Church Club

Fetish din faţa scenei

de Cristina Ştefănescu

Joi. 25 martie, în Silver Church din capitală a avut loc prima lansare a albumului Fetish semnat Viţa de Vie, a doua având loc a doua zi în clubul Mojo din Bucureşti, fostul Backstage. Băieţii au urcat pe scena din Silver Church la ora 22 :00, pregătiţi să prezinte noul lor material discografic publicului numeros.

Show-ul a început cu piesele de pe noul album, cântate cu o emoţie mărturistă de Adi Despot. Emoţie cu care a fost presărat concertul cap-coadă, dând un aer extrem de firesc evenimentului. Apreciez enorm sinceritatea acestei trupe. Astfel am aflat că formaţia este mereu speriată de lansări pentru că veşnic se strică ceva. Adi Despot a mulţumit celor prezenţi că au venit, dedicând tuturor celor prezenţi piesa “Praf de stele”.

Nu au lipsit clasicele Vinolamine, Basu` şi cu toba mare şi Iamma, micile hore ale fanilor pe Ozosep şi energia celor din primele rânduri. Din păcare, au fost prezente vociferări din partea celor care îndrăgesc mai puţin “Fetish”. Nu am înţeles deloc reacţiile de nemulţumire manifestate cu voce tare. Dacă ai ascultat albumul înainte şi ştii despre ce este vorba şi ai ajuns la concluzia că nu e de tine, poţi să nu vii sau dacă asculţi piesele în premieră la concert, nu te opreşte nimeni să pleci. Asta în contextul în care publicul majoritar a venit să asculte cu mare plăcere noile piese şi nu vociferările celor 2-3 nemulţumiţi.

Show-ul s-a încheiat cu un bis, Viţa de Vie cântând pentru a doua oară “Eşti mai frumoasă când plângi”, prima piesă promovată de pe Fetish. Tot la final, trupa a făcut o plecăciune în faţa publicului. Băieţii au părăsit scena mulţumind pentru a nu ştiu câta oară publicului.

Pentru fanele Grimus săptămâna destinată femeii a început mai devreme, pe 27 februarie în Clubul Ţăranului. Iar ca să fie întreagă, cu început şi sfârşit, s-a încheiat pe 7 spre 8 martie cu un concert în Club Fabrica.

Ambele concerte au fost deschise de câte o trupă invitată. Dacă la Clubul Ţăranului au fost prezenţi Toulouse Lautrec, o trupă nouă, dar care treptat se impune printre cele mai vechi şi mai cunoscute, în Fabrica au cântat alături de Les Elephants Bizarres, care pentru mulţi nu mai au nevoie de nicio descriere.

Toulouse Lautrec, o trupă cu aer bucureşteano-pariziano-londonezo-berlinez, care a reuşit să-i îmbie la o stare de bine pe cei prezenţi la Clubul Ţăranului cu piese în franceză şi engleză, într-un stil indie-rock cu ritmuri retro pe alocuri.

Les Elephants Bizarres merg pe aceleaşi linii indie. Deşi abia întorşi dintr-o călătorie cu distracţie şi peripeţii la Galaţi, pe scenă au părut mai energici ca niciodată. Timp de o oră au dansat, au sărit şi s-au simţit bine, ceea ce s-a transmis şi către publicul care bineînţeles că nu putea sta locului. În ritmuri bizare şi fiecare în stilul lui s-a dansat pe:

Intro
The Boys
Ugly Ballerina
CD’s
Have No Fear
The Adventure
Blue Street
Mushroom Girl
Elephant Man
Dancing Shoes
Dark Kitties
Down The Stream
Carrot Top (Johnny)
Brasil
Hello Says The Devil – melodie al cărei videoclip va apărea în curând.

Într-o singură săptămână Grimus a susţinut două concerte în Bucureşti. Este mai mult decât ne-au obişnuit, însă niciodată nu este prea mult.

Cele două concerte au fost la fel şi altfel. La Clubul Ţăranului, din punctul meu de vedere, au existat câteva minusuri. Scena este prea mică pentru o trupă cu 6 membri, care cântă cu energie şi care se mişca destul de mult în timpul concertului. Timp de câteva melodii au fost ceva probleme cu sonorizarea, astfel încât vocea lui Bogdan – vocalul - nu se auzea foarte bine, dar pe parcurs s-a remediat situaţia şi lucrurile au intrat în normalitate. Publicul, deşi păstra un ritm mai lent părea destul de încântat de ce li se oferea pe scenă. Un public receptiv care a împlinit dorinţa trupei de a sări sincronizat la refrenul piesei In A Glimpse . Un pic bizar şi de neînţeles pentru cei de pe scena a fost momentul în care au fost chemaţi la bis, iar din public se auzeau preponderent voci de bărbaţi. Cred că acesta poate fi considerat un semn că publicul prezent la concertele lor vine pentru muzica şi show-ul oferit şi apreciază munca lor.

Setlist:

1. Addiction
2. Face The Light
3. Time To Be Good Friends
4. Satellites
5. Different Coloured Shoes
6. Ready For It
7. Cave
8. Fingerprints
9. The Hell I'm In
10. Confused
11. Attracted
12. Promise
13. Solitude
14. True Love Waits (Radiohead cover)
15. Confronting Mara
16. Insanity
17. Backseat Driver
18. - [Piesa cu acordaj diferit]
19. Fractured
20. In A Glimpse.

Fotografii de la Clubul Ţăranului aici.

În Fabrica lucrurile au stat la fel şi diferit în acelaşi timp. Concertul a început cu cinci piese cântate acoustic, moment dedicat tuturor doamnelor şi domnişoarelor aflate în club duminică seara. S-a trecut rapid la un Confused electric pentru a elimina orice stare de confuzie creată anterior. Printre melodii mai vechi şi mai noi au cântat Time To Be Good Friends special pentru cei care au cerut asta prin intermediul Facebook, iar în afară de partea de început şi ultima piesă - Fingerprints - a făcut deliciul publicului. Fanii se pare că deja ştiu mare parte din piesele noi, dar încă aşteaptă cu nerăbdare să le vadă frumos ambalate într-un album palpabil.

Din public s-a văzut o stare de bine pe scenă, placere de a cânta, de a interpreta (Bogdan ar putea foarte bine juca într-un musical), de a transmite. De data asta publicul a fost parcă mai receptiv, mai predispus la dans, la cântat melodiile cele mai cunoscute, un alt tip de public, cu altfel de stări, cu fete şi băieţi care i-au chemat împreună la bis pe cei 6 deţinători de voce şi instrumente.

Setlist:

1. The Rip
2. Munich (Editors cover)
3. Bullets
4. Political Animals
5. The Hell I’m In
6. Confused
7. Cave
8. Insanity
9. Mild Desease
10. Face The Light
11. Sattelites
12. In A Glimpse
13. Attracted
14. Confronting Mara
15. Time To Be Good Friends
16. Backseat Driver
17. Elephants
18. Fingerprints

Pentru mai multe fotografii din Fabrica aici.

(Foto: Diana Nanciu)

Şi cum se pare că ei vin în timp de sărbătoare, să ne aşteptăm şi la un cadou de la Iepuraş?

Duminică seară am plecat spre teatrul Masca, cu gândul că vom asista la un mini-recital Viţa de vie, cu public restrâns şi cu o formaţie înfrigurată şi grăbită. Aşa cum se întâmplă de câţiva ani la Masca, arta a coborât în stradă şi i-a întâmpinat pe locuitorii cartierului bucureştean Militari. Concertul era anunţat în amfiteatru, însă ne era destul de greu să ne imaginăm un spectacol în aer liber la 0 grade celsius. Totuşi, când am ajuns piesa Zale de mătase răsuna deja între blocurile înalte, în faţa unui amfiteatru plin de oameni zgribuliţi. Dacă Adrian Despot, Cezar, Sorin şi celălalt Adrian purtau geci groase încheiate până la gât, Pupe se încălzise şi cânta într-o cămaşă cu mânecă scurtă. Ba chiar părea gata-gata să-şi dea jos şi cămaşa, deşi tobele nu ţin de cald.

Au urmat "Vino la mine" şi "Ozosep" şi publicul se dezmorţise. Încă de la început s-a cântat şi s-a dansat alături de formaţie, deşi nu putem spune că atmosfera s-a încălzit. Nu, era la fel de frig, dar băieţii se simţeau foarte bine, aşa că am avut parte de un show foarte bun. Încă de la primele acorduri ale piesei "Totata" au izbucnit aplauzele iar publicul a demonstrat că vechile hituri Viţa de vie nu se uită. A fost un concert "de hituri", cu "Praf de stele", "Sunetul mai tare" şi "Îmi pasă" şi asta s-a văzut pe buzele celor din public, care ştiau majoritatea versurilor. Degajaţi şi cu mare chef de cântat (deşi cu o seară înainte concertaseră în Suburbia), băieţii de la Viţa de vie au anunţat şi lansarea noului material discografic, programată pentru luna martie. Au cântat şi piesa Ţine minte, de pe Fenonemntal-ul apărut în 1999, care va fi inclusă şi pe următorul album. N-a lipsit nici Basul şi cu toba mare, probabil cea mai cunoscută piesă Viţa de vie, aşteptată de cei aproximativ două sute de tineri prezenţi la Masca duminică seară.

Concertul s-a încheiat cu Liber, mult mai liniştit decât ne-am fi aşteptat. Deşi s-a dorit a fi un cadou pentru îndrăgostiţi, show-ul Viţa de vie a fost un cadou pentru întregul cartier, oferit de teatrul Masca. Din cauza programului bine stabilit, Viţa de vie n-a mai oferit şi bis, însă organizatorii au promis că se vor întoarce în amfiteatrul în luna mai, la Zilele Teatrului Masca.

În The Silver Church Club weekend-ul începe mai devreme. Pentru că ei îşi doresc ca în fiecare joi pe scena clubului să avem parte de concertele trupelor preferate.

Săptămâna asta ne-am deplasat în alt decor, în cartierul ploii. Aşadar, concert Rain District. Coincidenţă sau nu, vremea de afară a fost în ton cu numele trupei, ziua fiind una destul de ploioasă. De fapt, Ştefan, chitaristul trupei ne-a mărturisit că el iniţial s-a amuzat de numele ales, însă (ne)şansa a făcut ca la majoritatea concertelor lor să fie o vreme ploioasă.

Nu ştim dacă de data asta ploaia a fost de vină sau concertul francezilor de la Air, pentru numărul nu foarte mare al celor care au fost la concert. Majoritatea celor prezenţi păreau a se cunoaşte între ei şi tocmai asta a făcut ca atmosfera să fie prietenoasă şi concertul unul relaxat.

Deşi s-a început cu o oră întârziere cei din sala nu au părut deranjaţi, s-au simţit bine şi au arătat acelaşi interes atunci când cei 4 băieţi au apărut pe scenă.

Mai mult de o oră Purje (voce), Ştefan (chitară, clape/taste), George (bass) şi Alex (tobe) ne-au delectat cu un setlist improvizat şi creat ad hoc, cu piese care te duceau cu gândul de la Foo Fighters la Muse sau ritmuri energice de drum’n’bass, şi au făcut publicul să treacă de la stări de agitaţie la visare. Mare parte din cei adunaţi în faţa scenei cunoşteau piesele şi în atmosfera amicală îşi permiteau să aibă preferinţe în ceea ce priveşte melodiile cântate, fiind încurajaţi şi de dialogul întreţinut în pauze de către solistul trupei.

Şi, aşa cum şi ei au declarat, Rain District este una din trupele care sună mult mai bine live decât pe album. O trupă pe care trebuie să o vezi în concert ca să-ţi dai seama care-i este potenţialul. Şi noi aşteptăm cu interes următorul concert.

Invitatul serii şi cel care s-a ocupat de after party a fost Dj Dhope, care a încins şi mai tare atmosfera cu mix-uri de drum’n’bass şi pe care, personal, aştept să-l mai vad/aud în Silver Church la ceva petreceri tematice, căci locul e numai bun de dansat pe aşa ritmuri.

Sursa foto: George Stoica

Vineri seara, club Mojo, The Brit Room şi o trupă fix pe temă direct din Southend, UK – Baddies. În deschidere The Mono Jacks – România, pe care din păcate i-am ratat. Involuntar, pentru că au cântat mai devreme decât ora anunţată pe afiş, iar pe la 22:15 când am ajuns noi se cam terminase concertul lor.

Ne-am acomodat cu locul, cu oamenii care nu mai conteneau să apară şi în scurt timp am auzit sunete puternice dinspre scena. Ne-am făcut drum până în faţă, de unde nu ne-am mai dezlipit până la final.

Baddies e o trupă tânără, cei patru băieţi cântă împreună de vreo 2 ani, au un album la activ « Do The Job » şi unul în proiect. Au fost comparaţi cu Franz Ferdinand, iar melodiile lor disponibile online sună foarte bine. Cam asta ştiam despre Baddies înainte de concert.

Ce ştiam după ? Că live baieţii ăştia patru sună al naibii de bine. Cu sinceritate şi subiectivitate spun că de foarte mult timp nu am mai ascultat o trupa care să emane atâta energie în timpul unui concert. Energia era în ei şi prin instrumente venea şi către public.

Timp de 12 melodii nu i-au lăsat pe cei din public să se oprească din dansat. În afară de energia debordantă au plusat şi printr-o atitudine deschisă faţă de cei din fata lor. Au comunicat continuu, chiar dacă de multe ori nu se înţelegea chiar tot ce spuneau, au menţinut un contact vizual permanent, au mulţumit şi au zâmbit fetelor din primul rând.

Stilul corporatist, cu cămăşile închise până la ultimul nasture inspira seriozitatea în a-şi face treaba. And they did the job. S-au exprimat puternic şi energic prin ritmuri, mimică şi mişcări sacadate şi bruşte, de multe ori amuzante. Scena destul de mica nu le-a permis să se desfăşoare prea mult, însă nici prea cuminţi în mişcări nu puteau fi luând în considerare ritmurile.

Timp de o oră au abuzat de instrumente şi de voci, iar noi de prezenţa lor. La bis au încheiat tabloul cu “Paint The City”. Iar dacă sunetul ar fi avut culoare atunci clar mixul din amplificatorul chitaristului ar fi inundat cromatic întregul club şi poate o parte din Bucureştiul prea alb.

Setlist :

Tiffany...I’m Sorry

Colin

Open One Eye

At The Party

Who Are You?

To The Lions

Bomb

I’m Not A Machine

Battleships

We Beat Our Chests

Holler For My Holiday

Paint The City

Baddies este genul de trupă care te cucereşte live şi pe care ai vrea s-o asculţi mult mai des. Aşa că aşteptăm cu nerăbdare să revină. Pe o vreme mai caldă, pe o scenă mai mare…sau doar să revină.