Luni seară Sala Palatului era înconjurată de foarte mulţi tineri, dornici să vadă un spectacol-eveniment. Mulţi dintre ei aflaseră de pe internet că mai mulţi chitarişti, nume sonore ale muzicii rock din România, participă la un proiect experimental, condus de Constantin Teodorescu. Echipa InConcert.ro a fost şi anul trecut la Mozart Rocks, astfel încât ne aşteptam la unele momente, iar la repetiţiile la care am participat vineri ni s-au lămurit întrebările legate de playlist. Cu toate astea am fost surprinşi de detaliile care au transformat Mozart Rocks într-un spectacol mult mai complex faţă de cel din 2009.

La fel ca şi în vara anului trecut, concertul a debutat cu Nunta lui Figaro, interpretată într-un stil inconfundabil de Horea Crişovan. Piesa care a devenit una dintre cele mai reprezentative momente Mozart Rocks, a marcat şi debutul în proiect al orchestrei Filarmonicii George Enescu. Sub bagheta aceluiaşi Tiberiu Soare şi cu aportul semnificativ al lui Călin Grigoriu, muzicienii au reuşit să creeze o simbioză între rock şi muzica clasică.

Au urmat rând pe rând Claudiu Ursache, Remus Carlateanu, Florin Demea, Cezar Popescu şi Cosmin Lupu, fiecare interpretând arii din Mozart, Bach, Brahms sau Rossini. Surpriza a venit de această dată din partea rock, primul prezent pe scena Sălii Palatului fiind Dan Helciug, care a interpretat o adaptare a piesei "High hopes" a celor de la Pink Floyd. După ce am ascultat piesa de vreo 4 ori la repetiţii, ni s-a părut că la concert s-a terminat mult prea repede. A urmat Sleeping Sun, o piesă Nightwish interpretată de Elena Vasile alături de unul dintre invitaţii speciali ai serii, Trond Hotler, chitaristul norvegian care conduce trupa Wig Wam.

N-a lipsit nici Kashmir (adaptare după piesa celor de la Led Zeppelin), interpretată de Nadine, aşa cum vă sugeram încă de vineri. O altă surpriză plăcută a fost reintroducerea în playlist a uneia dintre cele mai apreciate piese de anul trecut: Carl Orff - Carmina Burana. Cu un cor prezent în lojele Sălii Palatului şi cu orchestra filarmonicii George Enescu pe scenă alături de câţiva dintre cei mai curajoşi chitarişti români, Carmina Burana a sunat parcă mai bine decât in varianta clasică.

Deşi s-a întins pe parcursul a aproape 3 ore, Mozart Rocks s-a terminat parcă mult prea devreme. Am fi putut asculta ore în şir variantele ceva mai agresive ale compoziţiilor lui Mozart, Bach şi nu numai. Mozart Rocks 2010 s-a încheiat la fel de surprinzător, cu un alt invitat special, Ioan Gyuri Pascu, şi o piesă foarte cunoscută a sa - "Ţara arde, babele se piaptănă". Într-o variantă reorchestrată, piesa din 1993, căreia nu i-a lipsit nici ţambalul, a completat showul de luni seară.

A urmat un bis cu toţi chitariştii pe scenă, însă publicul deja era în picioare, aplaudându-i pe cei care nu numai că le-au oferit o seară de neuitat, dar au avut curajul să experimenteze în faţa a mai bine de 3500 de oameni. Aşteptăm deja un nou spectacol Mozart Rocks, şi sperăm că de data aceasta nu va mai trece un an până îi vom vedea pe scenă pe artiştii conduşi magistral de maestrul dirijor Tiberiu Soare.

Foto: Diana Nanciu

Mai multe fotografii, precum si video-uri de la repetitii, exclusiv pe contul nostru de Facebook

Duminică seară am asistat la spectacolul "Historia de un amor", susţinut de trupa Mandinga la Sala Palatului. Pregătirile pentru concert au început cu câteva luni în urmă, iar show-ul se anunţa unul deosebit, însă ce s-a întâmplat duminică pe scena Sălii Palatului a depăşit toate aşteptările pe care le aveam înainte de eveniment. Cu o scenografie deosebită şi o structură de musical, Historia de un amor a reuşit să surprindă încă de la început. Mihaela Rădulescu a fost naratorul acestei poveşti de dragoste, ce s-a întins pe parcursul mai multor zeci de ani şi a făcut o punte de legătură între Cuba şi România.

Spectacolul surprinde la început Cuba în anii '60, un moment în care muzica reprezenta o formă de rezistenţă faţă de comunism. Cu o coregrafie impresionantă, cu ajutorul unor vizualuri perfect alese şi cu o vestimentaţie adusă parcă direct de la Havana, show-ul celor de la Mandinga a debutat cu câteva piese extrem de cunoscute la nivel internaţional - Besame Mucho, Che Guevara şi Guantanamera, în interpretarea Elenei şi a lui Alejandro. Muzica tinerilor interpreţi a trecut pentru moment în planul secund, în prim plan aflându-se, fără îndoială, întregul show, pentru că Mandinga a reuşit să creeze un spectacol muzical în adevăratul sens al cuvântului.

A urmat partea a doua, cea care a prezentat viaţa cubanezilor în America şi vestitul carnaval Calle Ocho din Miami-ul anilor '80. Coregrafia s-a extins de această dată şi în afara scenei, zeci de dansatori intrând în mijlocul publicului în timp ce trupa Mandinga interpreta piese precum "El Cantante", iar pe ecrane se desfăşurau proiecţii de carnaval. Mai puţin inspirată a fost trecerea către România zilelor noastre, moment în care băieţii de la Mandinga au pătruns în sală cu mai multe instrumente de percuţie şi măşti pe faţă, în timp ce pe fundal se derulau imagini din timpul perioadei comuniste. Totul a culminat cu imagini la fel de nepotrivite cu fuga soţilor Ceauşescu şi procesul acestora. A fost o trecere neobişnuită pentru un spectacol care dorea să prezinte istoria dragostei.

Momentul românesc în sine a fost la fel de spectaculos ca celelalte, cu piese precum Saraiman sau Nu am pe nimenea - care a sunat extrem de simpatic în interpretarea cubanezului Alejandro. N-au lipsit nici piesele Mandinga - Soarele meu şi Dor de tine. Între cele 3 momente am avut parte atât de istorisirile Mihaelei Rădulescu, cât şi de diferite jocuri ale lui Chupi & co. Despre muzica celor de la Mandinga nu putem spune decât că a sunat excelent. Aşa cum ne-au obişnuit de-a lungul timpului, Alex, Florin, Chupi, Zach, Omar Secada, Tony, El Nino şi Bazooka interpretează fără probleme orice stil muzical, se coordonează şi se completează reciproc, iar când e nevoie improvizează.

Am plecat de la Sala Palatului foarte impresionaţi, după 2 ore de spectacol muzical cum nu văzusem până acum din partea unei trupe româneşti. Dincolo de muzică au fost proiecţii şi o scenografie de excepţie, care au completat istoria amorului povestită de Mandinga. Fără îndoială a fost cel mai bun spectacol din 2010 până în acest moment şi unul dintre cele mai bune pe care la care am asistat vreodată, cu mici scăpări în partea a doua, dar cu o primă parte aproape de perfecţiune.

Mai multe fotografii sunt disponibile mai jos. În plus puteţi găsi fotografii exclusive pe contul nostru de Facebook.

Copyright: InConcert.ro Foto - Cătălina Boanghină

Joi seara m-a prins în Club Control la evenimentul Dan Basu, Mushroom Story şi Khidja. Ora nouă jumate pe afiş, ora 10 practic. Dan Basu, jumătatea de la Silent Strike a început petrecerea pentru un public de zece persoane, din care trei fiind băietii care se ocupau cu visualele. De la remixuri Shukar Collective până la Portishead, el a reuşit să destindă atmosfera încordată dintre zecile de persoane care stăteau la o simplă bere şi cei care păşeau debusolati în camera aproape goală.

Timpul a trecut pe ritmuri de la trip hop până la hip hop, locul a început să se aglomereze şi astfel la ora 11 fără câteva minute şi-au făcut aparitia clujenii de la Mushroom Story. Băieti simpatici, ardeleni care au un sound aparte îmbinând multe stiluri. Influenţe alternative cu versuri amuzante şi expresive, ei au evoluat semnificativ de la apariţia de acum 2 ani de la Papa la Şoni din cadrul festivalului StufStock. Pe scurt, mult “ioi-ioi”, dans şi agitaţie, punctul culminant fiind coverul Justice vs Simian “We are your friends”. Recitalul lor nu a durat mai mult de o oră, Mushroom Story fiind nevoiţi să plece la drum pentru a susţine următoarea zi concert in oraşul natal, Cluj.

Drumul meu până la bar şi înapoi a constituit o pierdere mică sau mare de timp. Eu zic mică deoarece nu am stat mai mult de cinci minute dar în acelaşi timp mare, deoarece toată lumea se raspândise sau plecase. Băieţii de la Khidja aka Rusu şi Flore au venit ca de fiecare dată detaşati şi bucuroşi chiar dacă mai ramăseseră puţine persoane. Publicul care venea acum ceva vreme la petrecerile lor s-a orientat total în altă directie, deoarece stilul lor cu influenţe jazz a luat amploare aducând astfel muzica lor până la funk, tehno, house, acest lucru depinzând de petrecere.

To sum up, petrecerea a fost una reuşită reunind artisti din arii diferite care sunt cunoscuţi şi lăudaţi pentru munca lor.

Foto: The Silver Church

Sâmbăta trecută am avut ocazia să asist la un concert cu adevărat inedit: Dark Bombastic Evening, cel mai mare eveniment de neo-folk, marţial industrial şi suicide pop din Europa de Est. Evenimentul a avut loc în unul dintre cele mai inovatoare cluburi din Bucureşti, elegantul şi totuşi întunecatul Silver Church.

Trebuie să recunosc: am plecat de acasă cu inima indoita...nu ştiam mare lucru despre aceste genuri muzicale, în afară de micul research realizat pe internet cu câteva zile înainte de concert şi care oricum nu m-a lămurit foarte tare. Prin urmare, chiar nu ştiam la ce să mă aştept. După intrarea în club am început să îmi fac o mică idee despre ceea ce se întâmpla. Nu era un eveniment pentru metalişti, deşi costumaţiile unora dintre participanţi te-ar fi putut trimite pe această pistă greşită. Publicul era cât se poate de "colorat”, gotic şi neomogen. Fanilor români li s-au alăturat mulţi italieni, germani, francezi şi alte naţionalităţi ale căror limbă nu am putut-o identifica.

Muzica pe care am ascultat-o la acest eveniment este acel gen de muzică pe care nu oricine o înţelege şi apreciaza. Şi întradevăr, pentru o fană de indie rock şi alte minunăţii apropiate, nu a fost chiar uşor de digerat. Am ajuns în timp ce pe scenă se desfăşurau cei de la Triarii, al căror nume face referire la legiunea soldaţilor mai în vârstă şi experimentaţi din Roma Antică. În timp ce îi ascultam, singura comparaţie legată de sound-ul lor care îmi venea în minte era o coloană sonoră de film horror. Ştiţi voi, muzica din acele momente tensionate înainte să apară "the bad guy” sau după aterizarea extratereştrilor. Părerea mea de neinitiat...

Aseară a avut loc în Hard Rock Cafe din Bucureşti un eveniment cu totul special: Tribute to remember: Freddie Mercury, un concert caritabil în care a fost omagiat unul dintre cei mai mari muzicieni ai istoriei. Concertul a comemorat 18 ani de la moartea marelui artist iar încasările obţinute din vânzarea biletelor au fost donate către 5 tineri seropozitivi.  

Am ajuns în Hard Rock Cafe relativ devreme, în jurul orei 20:30 şi era încă linişte. Nici un indiciu că urma să se întâmple ceva  interesant...poate doar scena care era plină de instrumente muzicale să fi fost singurul semn că urmează un concert. Dar uşor, uşor lumea a început să umple imensa cafenea, creând un zumzet fantastic. Puţin după ora 21:30 pe ecranele amplasate în întregul local au început să fie difuzate melodii celebre ale celui pe care urma să îl sărbătorim. A urmat o scurtă reprezentaţie a trupei de pirotehnişti sibieni Crispus, care au încălzit atmosfera la propriu.  

Seara dedicata lui Freddie a început odată cu urcarea pe scena a unei foarte tinere trupe al cărei nume din păcate nu l-am reţinut. Însă Bubu era la tobe (remember him?)...si au început în forţă cu poate cea mai reprezentativă melodie Queen din istorie: "We will rock you”. A urmat o trupa de rock românească deja consacrata: cu o istorie de peste 14 ani de cariera muzicala, cei de la Trooper au surprins perfect esenta Queen cu: "Crazy little thing called love”, "I want it all” şi "I want to break free”, ultimele două melodii fiind unele dintre cele mai mari imnuri rock din toate timpurile. Mulţimea numeroasă adunată în Hard Rock Cafe (i-am auzit pe organizatori comentând ca aşteptările lor au fost întrecute) deja cânta şi dansa pe ritmurile binecunoscute ale celor mai frumoase melodii Queen. 

O apariţie neaşteptată a fost Cristina, membră a trupei Impact, pe care sincer nu o vedeam mare fană Queen. A ţinut să ne demonstreze contrariul, cântând foarte frumos 3 melodii mai puţin promovate de către formaţia britanică: "My melancholy blues”, "Jealousy” şi "Too much love will kill you”. Pe mine m-a surprins cât se poate de plăcut şi după privirile apreciative a celor din jur, nu am fost singura. Am schimbat puţin registrul odată cu urcarea pe scenă a trupei Spitalul de Urgenţă. Dan Helciug însă nu era în formă, după cum a şi mărturisit, fiind chinuit de febră şi răceală. Cristina i-a sărit în ajutor şi au cântat împreună cunoscuta "Days of our lives”. Punctul culminant al serii a fost interpretarea piesei "Bohemian Rhapsody”. Alături de Dan Helciug, Spitalul de Urgenţă şi Cristina a urcat grupul vocal Acapella. Şi întradevăr, a ieşit un moment foarte frumos. Această melodie este cu totul specială pentru tpti fanii Queen, fiind după cum a zis şi Helciug "chitesenta trupei”.

Ultima trupă pe care am ascultat-o a fost Cortez, pe care poate îi ştiţi dacă mergeţi prin Music Club. Băieţii au făcut show pe "It's a kind of magic”, "Love of my life”, "I want to break free”, terminându-şi reprezentaţia alături de întregul Hard Rock Cafe din care se auzea puternic: "We are the champions, we are the champions, no time for losers, 'cause we are the champions of the woooooorlllllddddd!” Freddie Mercury, îţi mulţumim!

Echipa InConcert.ro a avut aseară deosebita şansă de a lua parte la un eveniment unic pe scena muzicală românească: Mozart Rocks.

După succesul răsunător pe care cei zece chitarişti l-au avut interpretând alături de Orchestra Naţională Radio şi Orchestra Operei Naţionale compoziţii ale celor mai cunoscute nume din domeniu pe 11 octombrie 2008 pe scena Sălii Radio, organizatorii au decis să continue seria de evenimente, oferindu-ne astfel ocazia de a asculta o altfel de muzică.

Am plecat spre club Embassy cu mai multe întrebări cărora speram să le găsim răspunsul la concert. Printre ele, ne întrebam dacă Marius Nedelcu are şanse de reuşită fără băieţii de la Akcent şi cum va arăta amestecul de dance şi pop-rock. Când am păşit în Embassy atmosfera era destul de ciudată. Pe de-o parte aveai impresia unui party privat care urmează să înceapă iar pe de altă parte era o forfotă care anunţa ceva BIG care urma să se întâmple.

Cei 7 au început timid, puţin emoţionaţi, dar s-au încălzit mai repede decât ne-am fi aşteptat. Deşi erau maxim 100 de persoane în Embassy, putem spune că a fost vorba de un nucleu dur care i-a încurajat pe tot parcursul concertului. Poate că pe viitor ar trebui organizat un asfel de concert într-un loc puuuţin mai mare (cred că şi artiştii ar fi fost recunoscători), mai ales că energia pe care o transmite publicul este foarte importantă pe parcursul unui concert.

Hala este un loc extrem de prietenos, atât prin amplasament, aproape de gura de metrou Mihai Bravu, cât şi prin faptul că are în loc de clasicele şi plictisitoarele scaune sau canapele, paturi. Noi am fost aseară la concertele Zob, Şuie Paparude şi Sensor, a doua seară din seria concertelor ce sărbătoresc lansarea Hala.

Zob au spart gheaţa cu piese de pe noul album, piese de pe albumele mai vechi dar şi cover-uri ca “Delilah” sau “Drumurile noastre toate”, spre deliciul publicului. Aşa cum spunea şi Vlad, solistul trupei Zob, nu a fost un concert deloc rău, fiind primul concert live de rock ce a avut loc în Hala. Imediat după ce au coborât de pe scenă cei de la Zob, a venit rândul celor de la Şuie Paparude, cu MC Bean proaspăt intrat în trupă. El a făcut o super atmosferă împreună cu ceilalţi doi colegi de trupă, Michi şi Dobre.