Miercuri, 10 noiembrie 2010 a fost o seară deosebit de ocupată pentru echipaInConcert.ro . După ce am asistat la super concertul de lansare al albumului de "Best of” al lui Mircea Baniciu, ne-am îndreptat grăbiţi paşii către The Silver Church Club. Acolo urma să aibă loc începând cu ora 22:00 lansarea noului album Vunk, "Ca pe vremuri”. Trupa ne oferise ocazia unui mic preview acum aproximativ o luna când au cântat în Club A în faţa unui public foarte entuziast.

Încă de la intrare era clar că participăm la un eveniment la care nimic nu era la voia întâmplării. Organizatorii purtau tricouri inscriptioante cu mesaje din cele mai cunoscute melodii ale trupei: "vreau o ţară ca afara”, "sunt ca pe vremuri” sau "stai pe spate şi hai...” şi împărţeau prăjitură cu jeleu. Tricourile puteau fi şi achiziţionate alături de noul album la standul special de lângă garderobă. (Cel mai mare succes l-au avut cele cu "vreau o ţară ca afara”...deloc surprinzător, nu?)

Concertul a început puţin după ora 22:00 cu un mic moment de stand-up comedy al lui Dan Badea. Acesta a încercat să dezmorţească atmosfera cu glume despre cum era pe vremuri, Facebook şi...manelisti! Deşi nu prea şi-a atins scopul, publicul s-a animat instant în momentul urcării pe scenă a băieţilor de la Vunk. A urmat o cascadă cronologică a celor mai tari hituri din istoria Vank şi Vunk intercalate cu melodii de pe noul album. Nouă ne-au plăcut foarte mult: "Dau alarma”, "Doar o noapte de adio”, "Noi o scoatem la capat” şi "Fermecata danseaza”.

Pentru că fiecare lansare trebuie să aibă micile momente speciale, Vunk nu au dezamăgit şi i-au invitat pe rând pe scenă alături de ei pe Mitza de la Bere Gratis pentru o interpretare senzaţională a melodiei "Doar o noapte de adio”, Lora (ex-Wassabi) alături de care au cântat "Prima noapte din ultima zi” şi Maria Radu care a ridicat temperatura din Silver Church cu "Langa inima mea vine inima ta”. Nici Dan Badea nu a fost mai prejos, interpretând alături de Vunk "Regele soselelor” si deviand apoi un pic cu "Billionaire” a lui Travis McCoy. Bisul a fost incendiar la propriu: am cântat cu toţii "Vreau o ţară ca afara”, "Iubire cu imprumut” şi am avut parte de artificii în timp ce băieţii cântau cu patos: "stai pe spate şi hai să aprindem artificii pe tavan”. 

În afară de artiştii care au fost prezenţi alături de Vunk pe scenă noi am văzut o mulţime în public: Andreea Bălan, Keo, băieţii de la Hi-Q, Zoli de la Sistem, Gabriel Cotabiţă, Dan Teodorescu, băieţii de la Zero şi A.G Weinberger.

Am fost 739 miercuri în Silver Church la lansarea Vunk conform numărătorii oficiale. Şi ne-a plăcut tuturor!

Poza: Edi Enache pentru Monden.info

La ora 16:30, cand am ajuns la (defuncta) Zone Arena, nu era nimeni in zona portilor de acces. Pentru prima data in ultimii ani, am vazut lumea strangandu-se in apropierea orei 18:30, ora de acces trecuta pe bilet. Nu a fost imbulzeala, iar organizatorii au fost prompti in a permite accesul in incinta din Barbu Vacarescu. Atmosfera era linistita, lumea se pregatea parca de o petrecere cu muzica buna.

Prima trupa pe scena au fost The Amsterdams, care au incalzit atmosfera dupa ce ploaia ne stropise putin. Vizibil emotionati, cei de la Amsterdams au fost pe placul publicului, predominant feminin, care se stransese deja in jurul scenei. Recitalul baietilor a fost unul scurt, incheiat cu o declaratie de dragoste pentru solista The Cranberries: "We love you, Dolores, wherever you are!". Imediat, baietii au coborat in mijlocul publicului, au facut poze si au dat autografe, asteptand spectacolul celor de la The Cranberries.

Cand au aparut cei din echipa trupei irlandeze pentru a lipi setlist-urile pe scena, publicul a si inceput sa scandeze numele formatiei. Nu a trecut mult timp si au inceput sa se stinga luminile... si s-au auzit primele acorduri ale piesei "Analyse" si vocea solistei, Dolores:

Close your eyes, close your eyes
Breathe the air, out there
We are free, we can be
Wide open

Au urmat piese mai noi sau mai vechi, la care publicul canta fiecare refren alaturi de solista. Nu am stiut ca trupa The Cranberries este atat de populara in Romania.

Dolores a salutat publicul si in special pe o fetita de numai 4-5 anisori, care se afla in fata scenei, pe umerii tatalui ei. Au urmat piese precum "Animal Instinct", "How", "Dreaming my Dreams", "Linger". Fanii fredonau piesele impreuna cu membrii formatiei, vadit impresionati de primirea de care au avut parte din partea publicului. Au urmat piese mai mult sau mai putin cunoscute, atat din repetoriul Cranberries, cat si de pe albumele solo ale lui Dolores: "Wanted", "Just My Imagination", "When You're Gone", "Switch Off The Moment", "Desperate Andy" si "Time Is Ticking Out".

In pauzele dintre piese, Dolores ne-a povestit ca e nevoie de multa rabdare pentru a avea o casnicie trainica, fiind casatorita de 16 ani. Ne-a spus ca ii place Romania si ca si-ar dori sa revina si anul viitor.

Au urmat "I Can't Be With You", "Ode To My Family", "Free To Decide", "Salvation", "Ridiculous Thoughts", urmate de mult-asteptata "Zombie".

Dupa ce s-au retras de pe scena, irlandezii au fost chemati la bis indelung, cu tropait si scandari repetate. Dupa cateva minute care au parut o eternitate, The Cranberries s-au intors pe scena pentru un bis prelungit, cu "Put Me Down", "Still Can't...", "Promises" (ce nu se afla pe setlist) si "Dreams".

La sfarsitul concertului, Dolores i-a daruit fetitei colierul ei, in aplauzele publicului. A fost un moment special, nascut din iubirea solistei pentru copii si iubirea publicului pentru muzica The Cranberries.

O seara magica s-a terminat parca prea repede. Ma bucur ca The Cranberries s-au reunit si sper sa putem asculta muzica lor in concerte inca multe zeci de ani de acum incolo.

Ma pregatesc pentru acest concert de 16 ani. Sintagma "Aerosmith la Bucuresti" a fost in tot acest rastimp, pe rand, o gluma, o speranta, o posibilitate si, in final, o certitudine.

Ziua de vineri se anunta fara ploaie si lumea a inceput sa umple bulevardul Barbu Vacarescu incepand cu ora pranzului. Majoritatea in tricouri Aerosmith, asteptand in soarele amiezii sa se deschida portile Zone Arena. Peste gard se zareau zeci de voluntari inimosi ce pregateau corturile cu jetoane, bauturi si materiale promotionale.

Am ajuns la poarta de acces in zona Golden/VIP putin dupa ora 15, cu intentia de a lua legatura cu reprezentanta Fan Club-ului Aerosmith (Aero Force One), Amanda. Alaturi de alte cateva persoane (din Romania, SUA, Germania si Scotia), aveam programat un Backstage Tour si Meet&Greet cu Steven Tyler si Joe Perry. Punctuala, reprezentanta AF1 si-a facut aparitia si ne-a condus in spatele scenei pentru a vedea cabinele, scena, chitari, tobe si staff-ul ce pregatea concertul. Dupa cateva fotografii am revenit in zona Golden. Au urmat cateva zeci de minute de asteptare a formatiei, al carui avion intarziase jumatate de ora.

Putin dupa ora 18 si-au facut aparitia solistul Steven Tyler si chitaristul Joe Perry, impreuna cu sotia sa. A urmat sesiunea de Meet&Greet, in care s-au dat autografe si s-au facut multe poze. In fata scenei, publicul se pregatea de Reamonn. Odata revenit in zona Golden, am ajuns destul de usor in primul rand, acolo unde colegul de la InConcert.ro imi pastrase locul, la baricade.

Reamonn si piesa lor "Faith" ne-au trezit din toropeala. Un setlist scurt, de 11 piese, menit sa pregateasca publicul pentru spectacolul ce urma. Am ascultat "Set of Keys", "Through the Eyes of a Child", "Aeroplane", "Star", Tonight". Intre piese, solistul a reamintit legatura speciala pe care o are cu tara noastra, fiind casatorit cu o romanca. "Femeile sunt foarte frumoase aici", a spus el. Au urmat "Million Miles", "Moments Like This", "Serpentine" si "It's Over Now". La bis, desi erau programate 2 piese, trupa a ales sa cante numai "Supergirl", lasand fanii in delir.

Imediat a inceput pregatirea scenei pentru cei de la Aerosmith. Fanii au scandat numele trupei minute in sir, pana cand cortina cu simbolul Aerosmith a acoperit scena. S-au aprins luminile si... a inceput spectacolul!

Steven Tyler, Joe Perry, Brad Whitford, Tom Hamilton si Joey Kramer - Aerosmith sunt pe scena la Bucuresti! Desi ii intalnisem cu cateva ore inainte, parca nu-mi venea sa cred ca sunt pe scena aici, la noi, dupa atatia ani. Au inceput cu "Love In An Elevator", iar Steven a iesit in fata fotografilor, pe runway, imbracat stralucitor, cu palarie, jacheta, pantaloni rosii mulati si adidasi cu paiete, lucrati manual cu cateva ore inainte de spectacol de catre o fata din staff. Au urmat piesele "Back In The Saddle" si "Falling In Love (Is Hard On The Knees)", care ne-au purtat de la un cap la altul al istoriei trupei, din anii '70 pana astazi.

Asa cum obisnuiesc in turneele europene, Aerosmith a pregatit un setlist cu piese cunoscute publicului datorita videoclipurilor ce ruleaza si acum la televiziunile muzicale. "Eat The Rich", "Pink", "Livin' On The Edge", "What It Takes", "Rag Doll", urmate de baladele "Crazy" si "Cryin'". Tyler a dansat, a flirtat cu publicul feminin, si-a aruncat ochelarii de soare, o bratara si muzicuta, a pozat si a alergat dintr-un capat in altul al scenei. Publicul a fost la inaltime si a cantat toate piesele impreuna cu formatia. Au urmat hituri precum "Jaded", "Stop Messin' Around", "I Don't Want To Miss A Thing", "Sweet Emotion", "Baby Please Don't Go".

Dupa "Draw The Line", formatia a parasit scena. Au fost chemati inapoi de scandarile publicului, acompaniate de tropaieli si dorinta de mai mult a miilor de fani. Au revenit pentru bis cu "Dream On", "Walk This Way" si "Toys In The Attic".

Cand s-au stins reflectoarele, inca eram sub efectul muzicii. Cele doua ore de Aerosmith nu pot fi destul pentru nici un fan. Din fericire, insa, Steven Tyler si Joe Perry par hotarati sa cante impreuna multi ani de-acum incolo. "Don't believe what you read", spune Steven despre scandalul posibilei despartiri a trupei. Si aleg sa-l cred, pentru ca am nevoie de Aerosmith, de muzica lor si de energia unica pe care aceasta formatiei o transmite publicului de 40 de ani incoace.

Vineri, 28 mai, clubul si terasa Fabrica au găzduit cea de-a 7-a ediţie a Funk Rock Hotel, primul festival 100% românesc. O iniţiativă lăudabilă, dat fiind numărul trupelor invitate, raportat la preţ şi calitate. Din line-up au făcut parte: Vive La Noiz, The MOOoD, Travka, Les Elephants Bizarres, E.M.I.L., Şuie Paparude, L’Orchestre De Roche, Unu şi VJ Eko.

O idee nouă şi interesantă a fost accesul la 2 scene, una afara pe terasă şi una în club. Prima parte a evenimentului s-a desfăşurat afara, accesul fiind permis începând cu ora 17:00. Noi din păcate am ajuns cam pe la 19:30 şi am ratat concertul Vive La Noiz. Dar ca şi noi mulţi se pare că încă mai erau prin birouri la ora aceea.

Foarte punctual, la 20:00, au început să cânte băieţii de la The MOOoD. Încet-încet cei prezenţi pe terasă s-au apropiat de scenă şi încercau să intre în atmosferă, iar pe poartă părea să apară din ce în ce mai mulţi oameni dornici de o distracţie pe cinste. Show-ul celor de la The Moood a fost la fel de electrizant ca de obicei. Gopo, vocalul a iîncercat în câteva rânduri să implice publicul, l-a îndemnat la cântat, dar poate că lumina zilei încă îl ţinea în frâu ori era cam intimidat de capacităţile lui vocale ca să mai poată cânta ceva. Urcat pe boxe, sărind şi emanând multă energie Marius, alături de colegii lui i-au încălzit pe cei prezenţi cu piese ca Get Away, Two Times, Stay Right, Back In The Shop, Hey, Lies sau Silence. Iar în final Bogdan, toboşarul a făcut şi câţiva fani fericiţi aruncându-le beţele.

În foarte scurt timp le-au luat locul pe scenă cei din Travka. Deja numărul celor prezenţi aproape că se triplase. În inima Bucureştiului fiind s-a început în forţă cu Urban Violent, iar cei din faţa scenei au dansat încă de la primele acorduri. Bineînţeles mulţi ştiau toate versurile pieselor vechi, dar şi pe ale celor mai noi, primite cu mare entuziasm. Până aproape de finalul concertului, personal am avut o senzaţie de deja-vu al unui concert Travka din alte vremuri. Asta datorită lipsei totale de comunicare cu publicul - în antiteză cu stilul nou prezentat în concertele de revenire, lucru pe care îl consider un plus adus show-ului. Spre sfârşitul ultimei piese am aflat că datorită unei întâmplări petrecute cu o seară înainte George, vocalul nu era tocmai în apele lui, dar sperăm că a reuşit să elimine o parte din frustrare prin ţipetele incluse în melodie şi care totuşi n-au făcut notă discordantă.

Setlist:

1. Urban violent
2. Într-un fel
3. Zgârba
4. Zâmbetul tău
5. Nimic de pe frontul de est 2
6. Nimic de pe frontul de est 1
7. Partea finală
8. Fetele-n lună
9. Cum te simţi
10. 90
11. E cineva în oraşul acesta
12. Atenţie! Atenţie!
13. Ochiul cere lumină

De cele mai multe ori punctualitatea este bine receptată. În cazul de faţă parcă ar fi trebuit să se mai acorde o marjă de eroare. Câteva puncte în minus au fost: timpul dintre trupe era foarte scurt, iar ca rezultat bateristul trupei Travka a trebuit jumatate din concert să-şi tot fixeze tobele. Tot în cazul trupei Travka nu au reuşit să cânte toate melodiile propuse şi nici de bis nu au avut parte, deşi publicul îşi dorea asta.

Începand cu ora 22:00 s-a făcut accesul în club pentru partea a 2-a a evenimentului. Cei care au continuat distracţia au fost Les Elephants Bizarres. Pentru ei a fost o seara specială deoarece şi-au lansat oficial primul videoclip, la piesa Hello Says The Devil. Mulţi fani, mulţi tineri gată să danseze imediat ce începea o nouă melodie a celor 5 băieţi.

Setlist:

1. The Boys
2. CD's
3. The Adventure
4. Have No Fear
5. Air Guitar Band
6. Ugly Ballerina
7. Mushroom Girl
8. Hello! (Says The Devil)
9. Jokers
10. The Zoo
11. Brasil

Le-au urmat mai vechii în domeniu, baieţii de la E.M.I.L. O seara plină de apariţii masculine. Momentul ska-punk al serii a fost creat prin combinarea de piese vechi şi noi. Se poate observa o schimbare de atitudine pe noul album, parcă melodiile sunt un pic mai calme. Cei din public au fost mult mai activi tot pe piesele deja cunoscute ca Pisica, Hipiotii, 1000 de dorinte sau Vama – piesă dedicată Vamei Vechi de acum ceva ani, care pentru cei de pe scena şi nu numai, nu mai are aceeaşi semnificaţie ca atunci când a fost compusă piesa.

Chiar dacă mai putin norocoşi, pentru că sunetul nu ajungea la fel de clar până în spatele sălii, şi cei aflaţi acolo s-au simţit foarte bine şi poate chiar au avut mai mult loc să se desfăşoare în momentele propice pentru pogo.

Noi ne-am încheiat seara la finalul concertului E.M.I.L., dar din surse sigure am aflat că distracţia a continuat la fel de interesant alături de Şuie Paparude, L’Orchestre De Roche şi Unu.

Cum ziceam şi la început inţiativa este una lăudabilă, iar experienţa dobândită de-a lungul celor 7 ediţii sperăm să aducă şi altele pe viitor cât mai atractive pentru publicul românesc şi nu numai.

Pentru că berea merge foarte bine cu un concert live, cei de la Becks s-au gândit să ne facă o surpriză şi să invite la Bucureşti una dintre cele mai hot trupe ale momentului: The Noisettes. Britanicii urmau să vină însoţiţi de Codeine Velvet Club, noul proiect muzical al lui Jon Lawler, unul dintre membrii fondatori ai cunoscutei trupe The Fratellis. Vestea a circulat repede prin Bucureşti mai ales că intrarea la concertul organizat la Romexpo era liberă.

Saptamana de dinaintea concertului se poate să fi fost cea mai călduroasă din acest an în Bucureşti. Şi totuşi sâmbătă, 29 mai, situaţia n-a mai fost aşa roz. După prânz au început să apară norii, unul câte unul. La început erau albi. Apoi au început să schimbe culorile iar spre seară deja cerul era cam negru de supărare...probabil la fel şi organizatorii. Şi totuşi ne-am pregătit pelerinele de ploaie şi am pornit spre Romexpo. Doar nu era să ne sperie o ploaie scurtă de vară, nu?

Desigur, habar nu aveam ce avea să urmeze. Ploaie caldă de vară da, dar ce ploaie! În ciuda şiroaielor necontenite de apă ne-am hotărât să ramanem pe poziţii. Spre surprinderea noastră, mulţi dintre cei strânşi deja la Romexpo au gândit la fel. Cred că eram un fel de copii ai ploii. Distracţia a continuat printre picăturile de apă cam 2 ore până când în sfârşit şi-au făcut apariţia pe scenă scoţienii de la Codeine Velvet Club. Scoţienii ne-au cerut scuze pentru că au venit cu vremea "frumoasa” de acasă şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă să ne încălzească. Iar pe muzica lor săltăreaţă, un rock alternativ melodios, chiar nu aveai cum să stai locului. Am dansat pe melodii precum "Vanity Kills”, "Hollywood”, "Little Sisters” şi "I am the resurrection”. Mulţumindu-ne că am înfruntat ploaia să îi ascultăm, Codeine Velvet Club au părăsit scena după aproape o oră, lăsându-i pe sunetişti să pregătească instrumentele pentru cei de la Noisettes.

Cu un pic de noroc, după încă o repriză de ploaie torenţială, norii au început să se spargă. Tocmai la timp pentru că în sfârşit "the lovely Noisettes” au luat în primire scena. Solista trupei, Shingai Shoniwa, a fost încă de la început o apariţie strălucitoare datorită outfit-ului atipic pentru un astfel de concert: o rochie cu paiete ce amintea de epoca de aur a Hollywood-ului şi o fundă mare aurie în păr. Deşi au început cu o melodie lentă, Noisettes ne-au pus rapid sângele în mişcare odată cu "Wild Young Hearts”. Shoniwa ne-a mărturisit că în anii săi de studenţie a vizitat România dar că nu se aştepta ca peste 5 ani să se afle pe scenă în Bucureşti în faţa unui public atât de minunat care ştie să aprecieze muzica.

Show-ul Noisettes a continuat cu "Don't upset the rythm”, "Beat of my heart”, "Every now and then”, "Never forget you” şi "Saturday night”, piesă pe care Shoniwa a prezentat-o drept "nebunie curata”. Şi nebunie a fost! Cei aproape 3000 de oameni  încă prezenţi au avut dreptate să rămână la Romexpo. De mult timp nu am mai asistat la o reprezentaţie live atât de bună. Noisettes ne-au transmis o energie fantastică iar orele petrecute în ploaie aşteptându-i au meritat cu prisosinţă! Mai vrem NOISEttes! Ne vedem la anul?

Era duminica, ora 21:00 si asteptarea inca nu luase sfarsit. Au fost atatea zvonuri despre venirea lor in ultimii ani, incat inscrisurile cu numele trupei, tricourile cu omniprezentul fulger, nimic nu putea garanta prezenta AC/DC. Dar, pana sa inceapa show-ul...

Ziua de duminica a inceput, pentru unii fani, la ora 8 - dimineata. Veniti cu trenul din provincie, un grup de tineri era in fata portii de acces la Golden Circle de ore bune cand am ajuns, pe la 11:30. Din capul locului am remarcat organizarea, atat prin faptul ca deschiderea portilor era programata pentru ora 15:00, cat si prin metoda simpla de acces pentru fiecare zona. In orele care au urmat, cateva mii de fani erau deja stransi in fata portilor, de care au trecut la 3 si jumatate. Odata ajuns la baricadele din fata scenei, am rasuflat usurat. Poate ca acest concert nu e doar un vis.

Putin dupa ora 6 si-au facut aparitia cei de la Down, trupa bine-cunoscutului solist Phil Anselmo (ex-Pantera). Daca la inceput cei veniti erau mai reticenti, odata cu piesa "Ghosts Along the Mississippi", publicul a inceput sa participe la spectacol. Carismatic si neobosit, solistul i-a facut pe cei prezenti sa promita ca vor lua parte si la un viitor concert Down in Romania. Pentru fanii Down, am luat setlist-ul si piesele cantate au fost:

Eyes of the South
N.O.D.
Lysergik Funeral Procession
Lifer
Pillars of Eternity
Ghosts Along the Mississippi
New Orleans is a Dying Whore
Losing All
Hail the Leaf
Stone the Crow
Bury Me in Smoke

Au zburat frisbee-uri, CD-uri Down, sticle de apa si pene de chitara spre publicul inviorat. Dupa o ora de heavy metal, Down ne-a lasat cu o impresie foarte buna si cu speranta ca vor reveni.

Dupa o scurta pauza si-au facut aparitia pe scena "cavalerii rockului romanesc", trupa Iris. Cristi Minculescu, intr-o forma excelenta, a fost primit cu aplauze si ovatii de catre un public din ce in ce mai numeros. Recitalul trupei a fost acompaniat de cei prezenti la fiecare refren. Au rasunat piese precum Floare de iris, Calatorul, Ingerii goi, Casino, Doamna in negru, Strada ta, Somn bizar.

E ora 21:00 si asteptarea inca nu luase sfarsit. Scena e pregatita, publicul (anuntat in numar de 50.000 de oameni) e aici. Soarele a apus cuminte de cateva minute, ca sa poata incepe...

CONCERTUL AC/DC!

Pe ecranul gigant din centrul scenei a inceput sa se deruleze deja popularul videoclip cu o locomotiva ce nu poate fi oprita, intro pentru Rock N' Roll Train. Brian Johnson si Angus Young au aprins atmosfera si au confirmat ca sunt acum, in urma unei asteptari de zeci de ani, in fata noastra. Un vis implinit.

Efectele video si cele de pe scena s-au ingemanat perfect la fiecare piesa si nu au fost putine. Scena uriasa a detronat, pentru o seara, Casa Poporului. Au urmat Hell Ain't a Bad Place to Be, Back in Black si Big Jack, acompaniate de mici introduceri facute de Brian Johnson. Publicul trecut de 30 de ani a apreciat mai mult, poate, piesele mai vechi ce au urmat: Dirty Deeds Done Dirt Cheap, Shot Down in Flames si Thunderstruck. Sunetul infundat al casetelor de alta data a fost inlocuit in memoria lor de sunetul produs in seara asta de chitara lui Angus Young.

Dupa Black Ice si The Jack, Brian Johnson a sunat clopotul AC/DC: era timpul pentru Hells Bells! Din cand in cand aruncam cate un ochi catre cei din jurul meu si in spate, catre publicul care parca nu se mai satura: Shoot to Thrill, War Machine, High Voltage, You Shook Me All Night Long, T.N.T.

Pentru Whole Lotta Rosie, Brian Johnson ne-a prezentat-o chiar pe Rosie, inalta de 20 de metri si foarte gonflabila. Rosie a incantat publicul, dansand pe ritmul piesei. Trupa nu a iesit din scena decat dupa Let There Be Rock si un solo de aproape 10 minute al lui Angus Young, care a redus Piata Constitutiei la o tacere contemplativ-admirativa.

Lumea a cerut minute in sir intoarcerea idolilor pe scena. Asteptau doua piese anume si nu au fost dezamagiti. Au fost, la bis, Highway to Hell si For Those About to Rock (We Salute You), al carui final a fost acompaniat de salve de tun. Si-au luat la revedere cu focuri de artificii si au disparut in noapte. In urma lor, zecile de mii de oameni au ramas cu amintirea unei experiente unice in viata.

Duminica seara, Casa Poporului a parut mult mai mica decat de obicei.

The Silver Church este clubul care ne-a obişnuit cu evenimente din cele mai diverse, petreceri private, activităţi în mai toate zilele săptămânii. Miercuri, 12 mai am fost invitaţii APPAC la prima ediţie a Petrecerii Artelor Contemporane “Apetenţă pentru firesc”.

Seara a debutat cu discursul organizatorilor despre această iniţiativă şi proiectele viitoare, fiind urmat de un scurt metraj al Mădălinei Roşca.

Bineînţeles, cel mai aşteptat moment al serii a fost concertul clujenilor de la Grimus. Aceştia au apărut pe scenă în jurul orei 22:00 cu un look nou, creativ, cu tricouri personalizate, fiecare unic în felul lui. Dar la fel ca şi tema petrecerii părea foarte firesc ca ei să poarte acele haine.

Chiar dacă publicul nu a fost foarte numeros cei aflaţi în sală s-au bucurat din plin de concert. Vizual show-ul a fost întregit de proiecţii tematice, care au oferit un fundal de excepţie celor şase de pe scena.

Şi nu doar publicul părea să se simtă foarte bine, ci şi cei din trupă. Solistul a coborât de două ori prelungind scena până în faţa celor din primul rând.

Acest concert ne-a demonstrat încă o dată că Grimus are cei mai zâmbăreţi toboşar şi bass-ist, ceea ce transmite o energie pozitivă dinspre scenă spre public.Din păcate, Lehel, clăparul nu părea să fie în ceamai bună formă şi sperăm că la un viitor concert să-l vedem şi pe el la fel de zâmbitor.

Punctul culminant al serii a fost cover-ul Rock’n’roll Queen urmat de cea mai nou lansată melodie Grimus, în limba română, Umbre. Un pic Confused am rămas şi noi când am aflat că din cauza unor defecţiuni tehnice la bass nu vom asculta toate piesele stabilite.

La scurt timp Gojira şi-a pregătit pupitrul, intrumentele şi mai ales colecţia de Cd-uri şi petrecerea a continuat cu mix-urile celui mai funny Dj, cel puţin din Romania(opinie personală).

Provocarea serii a fost reconstructia unui puzzle din piese oferite participantilor la petrecere. Pentru că nu am stat până în final nu ştim dacă a fost terminat, dar sperăm că cineva a încercat din răsputeri să-l întregească.

Setlist Grimus :

1. Satellites
2. Attracted
3. Insanity
4. Political Animals
5. Face the light
6. Fingerprints
7. Backseat Driver
8. Cave
9. Confronting Mara
10. Fratured
11. In a Glimpse
12. Rock’n’roll Queen (cover The Subways)
13. Umbre
14. Confused

Foto: Diana Nanciu

Mai multe fotografii de la eveniment gasiţi aici.

Ziua de luni de obicei este o zi cât se poate de nefastă şi neplăcută. Dar nu şi pentru fanii Direcţia 5 care aseară au avut parte de un nou concert de excepţie al trupei lor preferate. Cristi Enache & co şi-au lansat noul album, "Romantic” pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în aplauzele călduroase ale fanilor lor devotaţi.

Faptul că au ales să susţină acest concert într-o sală de dimensiuni mici s-a dovedit o mişcare cât se poate de inspirată. Atmosfera a fost intimă, potrivită unui concert în care marea majoritate a pieselor erau despre iubire, despre fericire sau din contră, despre neîmpliniri. Cei care nu au prins bilet mai au o sansa luna aceasta la concertul ce va avea loc pe 24!

Direcţia 5 au fost destul de punctuali şi au urcat pe scenă la ora 19:45. În deschidere am ascultat o parte din noile piese incluse pe albumul "Romantic”. Acestea se încadrează în stilul patentat de Direcţia 5...melodii romantice, bune de ascultat când eşti îndrăgostit sau suferi din dragoste. "Telefon de la ea” mi-a atras atentia prin acordurile rock&roll şi energia care ne era transmisă. Cu siguranţă are potenţial de hit. 

După ce băieţii au încălzit serios publicul s-a trecut şi la piesele de rezistenţă din trecut: "Primul meu sarut”, "Povestea noastra”, "Stai...nu mă ocoli”, "Cineva”, "Seductie” şi "Am nevoie de tine” pe care Cristi i-a dedicate-o sopranei Angela Gheorghiu care se afla în sală. Finalul concertului a aparţinut în totalitate fanilor. Direcţia 5 a primit solicitări direct de la public şi a interpretat "Superstar", "Indianca", "Cu tine să zbor", "E stilul meu" şi "Lumea mea".

Concertele celor de la Direcţia 5 au întotdeauna ceva special. Ieşi din sală fredonând obsesiv unul dintre cântecele pe care l-ai simţit aproape de starea ta de spirit în seara respectiva, fie el vesel, trist, săltăreţ sau melancolic, nu contează. Muzica Direcţia 5 ne atinge pe toţi la un anumit nivel.

Credit poza: Silviu Sandulescu pentru Monden.info

Sâmbătă noapte am fost invitaţii de vază la aniversarea de 8 ani a unor sărbătoriţi la fel de onorabili ca şi oaspeţii lor. George, Alexei, Mizdan, Cristi şi Misha au urcat pe scenă în jurul orei 23:00 şi pentru aproximativ două ore şi-au încântat fanii cu peste 20 de piese de pe cele două albume lansate în aceşti 8 ani, Corabia Nebunilor şi Vreau să simt Praga, dar şi cu 4 piese noi.

Publicul, mai puţin numeros ca la concertul de revenire a întreţinut însă o atmosferă la fel de antrenantă. S-a cântat împreună cu trupa pe tot parcursul concertului, s-a dansat din plin şi s-a strigat cu toate forţele la bis. Fanii au susţinut trupa şi la propriu vorbind, atunci când Mizdan s-a aventurat într-un scurt stage diving.

Cei doi ani de absenţă par să fi produs ceva schimbări, atât la nivel personal, cât şi în muzica produsă de cei cinci. Cristi şi-a îmbunătăţit look-ul, Misha zâmbeşte mai mult, Mizdan are mai multă energie ca oricând, Alexei pare să fie una cu intrumentele şi cu laptopul său şi din simbioza asta ies lucruri tare faine, iar George n-a fost nicicând atât de comunicativ cu publicul, verbal şi non-verbal. De asemenea, cele patru piese noi demonstrează starea actuală a trupei, încrederea că se vor întâmpla lucruri mari în viitor.

Travka a crescut, Travka s-a schimbat şi Travka poate să facă multe dacă îşi conştientizează potenţialul. Travka este o trupă de scenă mare, care printr-o unitate în imagine şi un show gândit în detaliu poate avea cele mai interesante efecte asupra fanilor săi.

Setlist:

1. 90
2. Zâmbetul tău
3. Travka
4. Ceva mi s-a rupt
5. Nimic de pe frontul de est 1
6. Nimic de pe frontul de est 2
7. Zgârba
8. Într-un fel
9. Fetele-n lună
10. Corabia nebunilor
11. Partea finală
12. Aici sunt eu
13. Beirut
14. Lumini
15. Pe ape
16. Urban Violent
17. Venus
18. Atenţie! Atenţie!
19. Apartamentul 77
20. Sunt un erou

---bis---

1. Relaxaţi-vă
2. Cum te simţi
3. Ochiul cere lumină
4. Vreau să simt Praga

Sursa poza: Hotnews

Fanii jazz-ului au avut parte de un adevărat răsfăţ duminică, 25 aprilie 2010, când s-au adunat la Sala Palatului să îi asculte pe legendarii Duke Ellington Orchestra. La 39 de ani de la vizita "ducelui jazz-ului” în România, orchestra ce îi poartă numele şi îi duce mai departe moştenirea, s-a întors să cânte pentru bucureşteni.

Sub conducerea urmaşului lui Ellington, Paul Mercer, orchestra şi-a făcut apariţia pe scena Sălii Palatului în jurul orei 21:00, cu o mică întârziere faţă de ora la care era anunţată începerea concertului. S-au scuzat şi ne-au promis că se vor revanşa printr-un super concert. Şi aşa a fost! Duke Ellington Orchestra ne-a încântat timp de aproape 3 ore cu melodiile vechi şi totuşi atât de actuale ale talentatului duce. Am auzit piese ce s-au bucurat de un mare success încă din anii 1920 şi 1930 precum "Take the A Train”, "Cotton Club Stomp”, "Black & Tan Fantasy”, "Jack the bear” şi "Things ain't what they used to be”.

Toţi muzicienii ce fac parte din orchestră au făcut dovadă unui talent imens, demonstrând mai ales prin solo-urile de excepţie de ce sunt cunoscuţi peste tot în lume. Pianul, trompeta, trombonul, contrabasul, clarinetul şi tobele s-au împletit armonios, oferindu-ne o experienţă muzicală pe care nu o vom uita curând. 

Invitaţii speciali ai celor de la Duke Ellington Orchestra au fost doi dintre cei mai apreciaţi muzicieni români în străinătate: Aura Urziceanu şi Johnny Răducanu. Alături de contrabasistul Pedro Negrescu, Johnny Răducanu a intrepretat un "Omagiu lui Duke Ellington”, "Blues Baroque” şi melodia compusă de Ellington, "Satin Doll”. Momentul artistic al doamnei Aura Urziceanu alături de Duke Ellington Orchestra a fost mult mai energic. Legătura puternică dintre "Aura from Romania” si orchestra lui Ellington era evidentă. Aura Urziceanu a debutat alături de Duke Ellington în 1972 pe scena faimosului Carnegie Hall din New York şi nu putea să lipsească în această seară. A interpretat alături de orchestră melodii cunoscute precum: "I got it bad (and that ain't good)” şi "It don't mean a thing” şi a ridicat în picioare publicul.

Finalul concertului a fost puţin atipic, Duke Ellington Orchestra preferând să îşi termine reprezentaţia cu nişte melodii mai lente. Iubitorii de jazz adunaţi la Sala Palatului i-au răsplătit pe talentaţii muzicieni cu minute în şir de aplauze, mulţumindu-le în felul lor pentru seara frumoasă petrecută împreună.