Review - Alexandrina in Silver Church
Scris de Alexandru Ciucă    Marţi, 15 Decembrie 2009    PDF Imprimare Email

galerie_alexandrina_main

Joi seară am asistat în premieră la un concert al Alexandrinei Hristov în The Silver Church. Ratasem lansarea albumului "Om de lut" care a avut loc într-un Silver Church arhiplin în urmă cu câteva luni, aşa că ne-am asezat cât mai aproape de scenă, gata să urmărim concertul. Puţin după orele 21:00  Alexandrina a urcat pe scena din Silver Church, vizibil emoţionată, zâmbitoare şi elegantă. O prezenţă scenică aparte, o carismă rar întâlnită la artiştii din România.

A început cu "Om de lut", piesă care dă numele primului album semnat Alexandrina. Un început calm, gingaş, care a prevestit un concert plin de sensibilitate. Timp de aproape 2 ore Alexandrina a interpretat piese arhi-cunoscute de pe albumul Om de lut şi nu numai: Fata merge pe jos, Femeile Dietice, De când ai plecat, Noi 2, Undeva, Numai Tu sau Avioane negre. N-a lipsit nici Dansul miresei, piesă în limba rusă, precum şi Un, deux trois, în limba franceză.

Spectacolul Alexandrinei este genul de concert foarte greu de transpus în cuvinte. Un eveniment muzical la care trebuie neapărat să participaţi cu prima ocazie. Noi nu vom rata următorul concert al artistei. Dincolo de intervenţiile lui Silent Strike, dincolo de aportul bandului (Petrica Ionutescu - trumpet, keyboards, accordion, Gabi Almasi - guitar, mandola, Czifrak Stefan - bass, Tavi Scurtu - drums), Alexandrina reuşeşte să impresioneze prin simpla ei apariţie. Naturaleţea. simplitatea, zâmbetul sincer şi bucuria care i se citeşte în ochi la sfârşitul fiecărei piese sunt elemente care o fac pe Alexandrina un artist aparte.

Mai multe fotografii:

 

Adaugă comentariu


La ce concerte mergem?

Previewul Saptamanii

Arhiva Cultura Urbană

Arhiva Cultura Urbana

Sustine In Concert.ro!

Sustine InConcert.ro

 

InConcert.ro
no.3
EVO Tribute ClujLife Jah Army KUMM
Fabrica Silver Church

NOUTATI
Noutati Dance
Noutati Folk
Noutati Hip-Hop
Noutati Electronic
Noutati Jazz
Noutati Latino
Noutati Pop
Noutati Rock
Noutati Colinde
Noutati Clasic
Noutati Comunicate
Noutati Specialz

EXTRA
Cultura urbana arhiva
Live World
Preview saptamana
InConcert clasic

INTERVIURI

BLOG

GALERIE FOTO

CALENDAR

RECENZII
Recenzii Blues
Recenzii Rock
Recenzii Jazz
Recenzii Festival
Recenzii Hip-Hop
Recenzii Folk
Recenzii Colinde
Recenzii Electronic
Recenzii Pop
Recenzii Clasic
Recenzii Special

BACKSTAGE TOUR

CONCURSURI

ECHIPA

ABONEAZA-TE
Facebook
Twitter

TOATE FEEDURILE
Feed Noutati Dance
Feed Noutati Folk
Feed Noutati Hip-Hop
Feed Noutati Electronic
Feed Noutati Jazz
Feed Noutati Latino
Feed Noutati Pop
Feed Noutati Rock
Feed Noutati Clasic
Feed Interviuri
Feed Recenzii
Feed Stiri B'estFest
Feed Comunicate

MUZICA
Concerte
Cronici concerte
Cronici albume
Lista formatii
Stiri
Diverse

INTERVIURI

NO.3 VIDEO

DIVERSE
Evenimente
Artisti si arte
Saptamana No. 3
Site-uri
Entertainment
Alte articole

CULTURA URBANA
Metroul bucurestean
RATB
Foto-Blog Transport
Reportaje
Bucharest underground

EXTRA
Despre noi
Linkuri
Lista cluburi
Sondaje
No. 3 stuff