| Review - B'estfest - Ziua 3 | ||||
|
|
Anul acesta B'estfestul a mers pe un traseu ascendent. Publicul a fost mai numeros cu fiecare zi, căldura mai puternică şi muzica din ce în ce mai bună. Aşa cum ne aşteptam, Ziua 3 a fost cea mai de succes zi a B'estfestului. Ploaia măruntă nu a reuşit să risipească poporul avid de muzică bună care s-a adunat cu mic, cu mare pentru a prinde un loc cât mai aproape de artiştii lor preferaţi. I'm in a momentary lack of passion Poate din cauza căldurii, poate sub ameninţarea ploii sau poate pentru că vroiau să vină mai repede concertul Santana, oamenii au aşteptat cuminţi şi plictisiţi să termine băieţii de pe scenă. Au cântat The Kitchen Song, Momentary Lack of Passion, A ride on the Love Street, Honey Bunny Blues şi câteva alte cântece de pe albumul Suburbia Afterlife. Ar fi meritat ceva mai multă atenţie din partea publicului.
![]() Foto: Alex Bărbulescu
Câteva fete erau mai aproape de scenă pentru a-l vedea pe solist, dar nimeni nu schiţa vreun gest. Pe la final, Nae de la Les Elephants Bizarres a început să danseze pe muzica lor, antrenând câţiva oameni amuzaţi în a se mişca şi ei. Melodiile nu prea erau cunoscute de români, dar Downward şi Empty World au părut să trezească celor prezenţi o amintire depărtată a unei piese auzite la radio în drum spre serviciu.
![]() Foto: Alex Bărbulescu
Don't do what you say, don't do what you want The MOOoD au urcat pe scena Romtelecom pe la 17:45 şi odată cu ei au venit şi primii stropi de ploaie. Cu toate astea, au avut un public mai numeros şi mai puţin plictisit decât cei de la Gravity Co. Au evoluat mult de la ultimul lor spectacol la B'estfest anul trecut şi e clar că s-au obişnuit cu o scenă mare şi un concert în aer liber. Deşi relativ tineri pe scenă românească, The MOOoD au câştigat destul de mulţi fani, lucru evident la concertul de ieri. Au cântat şi piese cunoscute, dar au introdus şi o piesă nouă, primită foarte bine de public. Poate şi replica lui Marius "avem o piesă nouă, dacă interesează pe cineva", adresată chipurilor plictisite pe care le-a văzut în public la Gravity Co şi Persona i-a determinat pe cei prezenţi să mişte măcar din cap pe ritmul muzicii.
![]() Foto: Alex Bărbulescu
For hip-hop I've got a warm heart that keeps my feet warm Looptroop Rockers au schimbat cu totul atmosfera la B'estfest. Deşi ploaia se înteţise, lumea nu a fugit să se ascundă, ba dimpotrivă, a stat la scena Ciuc şi a dansat pe ritmuri de hip-hop alături de Embee, Promoe şi Supreme. Era cât pe ce să o păţim ca la Klaxons, pentru că zborul cu care Embee ar fi trebuit să ajungă la concert fusese anulat. Din fericire, a prins alt avion şi a ajuns cu 10 minute înainte de concert. Au cântat şi melodii mai vechi, precum The long arm of the law şi A Modern Day City Symphony, dar şi unele noi, de pe ultimul lor album Good Things. Au comunicat in continuu cu publicul şi i-au îndemnat mereu să danseze, să cânte şi să aplaude, iar mulţimea s-a conformat bucuroasă.
![]() Foto: Alex Bărbulescu
I'm the last kid standing up against the wall The Ting Tings au avut parte de un public numeros care s-a strâns din timp în faţa scenei Romtelecom pentru a vedea cât mai bine concertul Santana. Deşi au avut prezenţă scenică şi era foarte greu să stai pe loc pe melodiile lor, vocea solistei, Katie, s-a auzit destul de prost. În plus, au cântat toate melodiile de pe album în ordine exactă. Poate ar fi fost bună puţină diversitate. Cu toate astea publicul i-a plăcut şi i-a aplaudat cu putere. The Ting Tings sunt un cuplu extraordinar pe scenă, completându-se perfect. În timp ce James a stat liniştit la tobe, Katie a sărit de colo-colo, a cântat la clape, a schimbat chitările mai ceva ca Santana şi a bătut la tobe. ![]() Foto: Alex Bărbulescu
I get these bad days baby, I just don't know După The Ting Tings lumea a cam hotărât să rămână pe poziţii pentru că altfel nu mai aveau nicio şansa să îl mai vadă pe Santana cât de cât de aproape şi nu doar pe cele 2 ecrane amplasate lângă scene. Acest lucru a picat cam prost pentru cei de la The Charlatans. Poate că de aceea au şi cântat cu un oarecare sictir. E normal să te apuce sictirul atunci când vezi că în faţa unei scene goale stau undeva la 10 - 20 de mii de oameni şi la concertul tău sunt vreo 40 de fani care se agită în faţă şi câţiva plictisiţi mai în spate. Curios lucru a fost ca lumea nu-i prea cunoştea, deşi au vreo 10 albume şi au mai fost o dată în România în deschidere la Rolling Stones pe Lia Manoliu in 2007. Şi totuşi puteau să încerce măcar să facă spectacol. Sau să iasă în evidenţă cumva, pentru că singurul care a ieşit în evidenţă a fost solistul, din cauza tunsorii şi pentru că avea microfon. ![]() Foto: Alex Bărbulescu
"There are only two important things in this world: love and fear" Carlos Santana ![]() Foto: Alex Bărbulescu
Evenimentul mult aşteptat al zilei a umplut spaţiul de festival imediat. Loc de mişcare nu prea era dar nici nu ar fi fost nevoie, că doar am dansat cu toţii pe ritmul muzicii care răzbea de pe scenă. Publicul a explodat când au apărut membrii trupei şi soliştii, bătând frenetic din palme. A ieşit şi Santana pe scenă cu o chitară roşie şi a început magia. Au fost două ore în care nimănui nu i-a mai păsat de poziţia incomodă în care stătea, toată lumea vroia să ajungă cât mai aproape de legendarul chitarist, să-i facă poze sau să-l filmeze. Mulţimea imensă aflată atât în spaţiul scenei Romtelecom cât şi în spaţiul scenei Ciuc, l-a aclamat pe acest om deosebit de talentat, l-au chemat la bis, au cântat alături de el Maria, Maria, A love supreme, Black magic woman, Smooth şi Corazon espinado (la bis) şi au ascultat cu emoţie când Carlos Santana a transmis românilor "love, kindness, peace". Vocile care ne-au încântat au fost cele ale lui Andy Vargas şi Tony Lindsay, iar de la clape ne-a surprins nimeni altul decât fiul artistului, Salvador Santana. După cele două ore de muzică extraordinară, oamenii încă îi mai strigau numele şi au ramas la locul lor deşi echipa tehnică începuse să strângă instrumentele. Ce m-a frapat a fost faptul că Santana nu a aruncat pene de chitară în public, ci a preferat să le dea bodyguarzilor şi să le indice persoana care trebuia să primească obiectul. ![]() Foto: Alex Chelba
Astăzi vine B'estfest Aftershock, iar Romexpo va răsuna de metal. O să-i vedem pe Ulytau, Nexus, Thunderstorm, Trooper, dar şi pe Manowar, alături de invitaţii lor speciali, Holyhell. |



























