| Review - Lansare album The Amsterdams | ||||
|
|
Vineri seară a fost mult aşteptata lansare a albumului Adolessons a celor de la The Amsterdams. Ne-am urnit greu din casă şi am ajuns cu o întârziere de jumătate de oră însă muzica indie nu-i ca folkul, să înceapă la oră fixă. Până să înceapă concertul erau deja vreo 200 de amatori destul de entuziasmaţi. I-am zărit în mulţime şi pe membrii formaţiei discutând cu prietenii (sau cu fanii?). La 10 şi ceva cei 4 s-au urcat pe scena din The Silver Church. Cum nu prea semănau toţi cu The Amsterdams pe care îi ştiam, am fost puţin nedumeriţi de această formulă specială. Se pare că cei 4 care se aflau pe scenă au fondat trupa în 2005. Şi ne-au cântat piese din perioada respectivă iar cei din public păreau că-şi aduc aminte de ce cântau băieţii la început.
Treptat, au apărut pe scenă toţi cei care au cântat în trupă mai puţin Paul Ballo, unul dintre tobari. Andrei (voce) & Andrei (chitară) au rămas până în 2009 în trupă şi ne-au oferit aseară un concert de aproximativ două ore alături de colegii lor Ovidiu, Augustin şi Vlad. Cei de la The Amsterdams ne-au arătat ce înseamnă muzica indie reuşind să creeze o nebunie generală în The Silver Church. Lumea dansa şi cânta non stop, ba chiar s-a făcut şi pogo. Ne-au plăcut mai multe piese ale băieţilor din Amsterdam dar Laika pare a fi adusă din inima brit-popului. De departe cel mai aplaudat moment al serii a fost piesa interpretată alături de Doru de la AB4. Totuşi n-am înţeles exact de ce au cântat cei de la The Amsterdams de 3 ori aceeaşi piesă. Nu că n-ar fi sunat bine dar ne-ar fi plăcut să ascultăm cât mai multe piese ca să-i cunoaştem mai bine. Erau în sală destule domnişoare care vibrau în ritmurile difuzoarelor şi care cu siguranţă şi-ar fi dorit să fie pe scenă alături de Andrei. Solistul de la The Amsterdams, căci despre el vorbim, s-a mişcat non stop dansând şi sărind dintr-o parte alta a scenei. Nu numai că e plin de energie dar reuşeşte să o şi transmită publicului. Probabil că şi aseară ar mai fi putut cânta ore bune. În concluzie ne declarăm impresionaţi de cei de la The Amsterdams, vă recomandăm albumul dar ca să vă puteţi convinge trebuie să ajungeţi neapărat la unul din concertele lor. Echipa InConcert.ro vă recomandă să nu rataţi următorul concert The Amsterdams! |




















