| Review - Lansare EvO | ||||
|
![]()
Dupa 4 ani de activitate, trupa Evo si-a lansat oficial primul material discografic. Concertul de lansare al EP-ului a avut loc sambata, 3 noiembrie, in club B52. Emotiile au fost mari pentru membrii trupei, dar sound-ul proaspat si melodiile energice au fost pe placul publicului, care a reactionat pe masura, rasplatindu-i cu aplauze. Trupa s-a facut cunoscuta mai ales prin concertele sustinute in tara, in cadrul diferitelor festivale rock, cantand alaturi de nume grele din industria muzicala autohtona. Incepand din 2004, Evo au fost invitati sa cante la MotoRock – de doua ori, Hard as Rock si Stufstock – tot de doua ori, anul acesta chiar in deschiderea festivalului, pe scena de la Shoni. Concertul de sambata a inceput in forta, continuand cu melodia “Past us”, o balada metal-alternativ, o combinatie de stiluri care a incalzit bine publicul. Trupa si-a prezentat apoi EP-ul, cantand cele 5 piese incluse pe material, si anume “Capatul lumii” , “Doar un om de invins” , “Ultima treapta” , “Ziua de dupa” si “Departe de nori”, care da si titlul discului. Mai mult sau mai putin o surpriza, melodiile erau cunoscute publicului, care a cantat cu Teodora aproape fiecare piesa. “Ultima treapta” si “Departe de nori”, piesa cu o foarte interesanta - combinatie de clape si bass, au facut deliciul publicului, prima fiind ceruta si la bis. Chitaristii, Horia si Cosmin si bassisul Alex, si-au aratat maiestria pe o piesa intrumentala – “Play On”, care a venit sa le demonstreze tehnica si orele de munca si repetitii. A urmat o alta piesa puternica – “Din interior”, neinclusa insa pe EP, despre care Teodora a spus ca va aparea cu siguranta pe urmatorul lor material. Dupa piesele “Semn” si “Nisip” , a urmat o surpriza muzicala – un cover inedit al melodiei “Iron, Lion , Zion” din repertoriul lui Bob Marley, o interpretare incendiara care s-a sfarsit in ropote de aplauze. Baietii, Teodora si publicul au cantat impreuna “Ultima treapta” la bis, dupa care a urmat o sesiune de autografe. Desi au avut emotii mari, prestatia de pe scena a fost ireprosabila, iar publicul s-a simtit foarte bine, dovada aplauzele prelungite de la sfarsit. Pentru mai multe fotografii accesati Galeria Foto InConcert.ro |




















