| Review - Proms of delight la Ateneu | ||||
|
|
Sub comanda maestrului Valentin Doni, Bucharest Symphonic Pops Orchestra a interpretat sub cupola Ateneului Român o serie de arii binecunoscute din Johann Strauss, Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi şi Johannes Brahms. Au fost în mare parte compoziţii celebre precum Ouverture Fledermaus, Tritsch - Tratsch Polka, Rigoletto - "Caro Nome", An der schonen blauen Donau şi Marşul Radetzky. Printre invitaţii speciali ai serii s-au numărat soprana Elena Moşuc, distinsă cu nenumărate premii internaţionale şi recunoscută drept o voce de aur a lumii, tenorul Florin Ormenişan şi pianistul Nicolae Dumitru. Primii doi au contribuit la interpretarea unor piese de Donizetti, Puccini şi Verdi, în timp ce Nicolae Dumitru a susţinut Concertul nr.1 pentru pian şi orchestră, partea a 3-a, Rondo. A fost o seară interesantă la Ateneul Român, deosebit de plăcută, cu un program accesibil publicului prezent şi o interpretare impecabilă a orchestrei. O alegere foarte bună pentru o seară de decembrie, în preajma sărbătorilor. Iubitorii de muzică clasică vor mai avea parte însă şi de alte spectacole, de această dată la Sala Palatului - Crăciun Vienez şi The Spirit of Vienna. |




















