| Review - Urma la Gala Inspired | ||||
|
|
Foto: No.3 Miercuri seară, 9 decembrie, în Silver Church a avut loc Gala Inspired. Au fost premiaţi cei mai buni participanţi şi în afara cadourilor specifice organizatorii s-au gândit şi la un cadou muzical pentru cei înscrişi în concurs, dar şi pentru susţinătorii acestora. Aşadar, am avut parte de un nou concert marca Urma. Este posibil să fiu subiectivă referitor la această trupă, dat fiind faptul că în acest moment este trupa din România care-mi place cel mai mult. Dar să recunoaştem că obiectivi 100% nu avem cum să fim niciodată. Am ajuns în timpul decernării premiilor, am încercat să ne facem loc în clubul arhiplin, am găsit un colţişor mai gol undeva în spatele barului şi am aşteptat cuminţi să înceapă concertul. Norocul a făcut să reuşim să ne strecurăm până în faţa scenei, in the front row. Deşi acel loc nu mă atrage în mod deosebit am descoperit că este totuşi destul de bun pentru a observa foarte multe pe scenă. La ora 22:00 Urma a urcat pe scenă şi a început în forţă cu Selfish motherfucker continuând cu câteva melodii de pe albumele mai vechi, cum ar fi Comfort, This Time, How Long Does It Takes sau Lonely Pub, dar şi cu piese noi ca So Long, Speed ori Not Your Enemy. Bineînţeles că din setlist nu a lipsit Terminus, cea mai promovată piesă de pe viitorul album Lost End Found. Publicul s-a menţinut la fel de numeros şi mare parte din el cunoscător al pieselor. Observ că pe zi ce trece Urma are din ce în ce mai mulţi fani. Aşa cum ziceam mai sus locul din faţa este potrivit pentru a observa mai bine ce se întamplă pe scenă. Astfel se putea vedea că, în pofida existenţei unui sistem de sunet propriu şi profesionist al trupei, chitaristul a avut preţ de vreo 2 melodii probleme cu amplificatorul. Ceea ce însă nu s-a simţit la cântat. La fel de bine se observă mimica ce poate trăda stările celor de pe scenă. Din acest punct de vedere Catrinel poate fi citită cel mai repede. Poate că aşa transparentă este ea sau poate nu are suficientă experienţă pe scenă. Cineva lângă mine spunea că pare falsă în mişcări, că par a fi calculate şi prestabilite. Concertul de vineri seară este al doilea la care eu asist cu noua formulă Urma. La primul concert şi eu am fost reticentă faţa de Catrinel, mai mult însă pentru că îi lua oarecum locul lui Byron (eu fiind fana formulei: Mani, Byron, Sorin, Domi, Felix), dar poate şi pentru că timbrul vocii ei este apropiat de al lui Mani şi nu se mai vede o diferenţa clară între cei doi vocali. Acum, la al doilea concert mi-am dat seama că noua echipă este altceva, deşi tot în spiritul Urma. Catrinel are voce foarte bună, chitara electrică se impunea pentru astfel de show-uri, iar saxofonul nu poate aduce decât plusuri unei trupe. Momentul pe care eu l-am aşteptat cel mai mult şi pe care-l consider un punct culminant al serii este solo-ul de tobe al lui Dominic. De data asta a avut un început în duet cu Ati la percuţie şi a continuat minute bune singur, la noile sale tobe Tempest, făcute manual după indicaţiile sale. Cred că fetele din sală au fost tare geloase pe setul de tobe Champaign Glass Glitter. Bineînteles, de fiecare dată rămâi la fel de mirat de energia cu care bate omul ăsta şi ce ritmuri poate produce. Iar în timpul piesei This Time ne-a demonstrat că ar putea oricând să fie şi vocal. Un alt moment interesant al concertului a fost şi remake-ul piesei Cine iubeşte şi lasă, iar pe final nu ar fi fost mai potrivită altă piesă decât What Are Friends For. La bis, deşi în plan erau What I Am şi Buy Me With A Coffee s-a cântat încă o dată Terminus. Setlist: Selfish Motherfucker |
