| 
Sursa foto
Dacă mai ai locuri libere pe lista cu “lucruri de făcut în 2010” şi ai rămas în pană de idei, îţi sugerăm să adaugi câteva festivaluri de la care nu poţi lipsi, aici, pe plaiurile mioritice. Au tradiţie în România şi au fost vizitate de nume mari din afară şi de la noi. Încă nu se ştie cine le va călca pragul, dar dacă arunci o privire pe "CV-ul" lor, o să-ţi dai seama că merită prezenţa ta.
1. B`ESTFEST
Despre B`ESTFEST au scris colegii mei recenzii ale ediţiei din 2009 şi sigur ai auzit de el prin discuţii, dacă nu ai participat chiar tu. Este festivalul din Bucureşti la care se înghesuie multă lume pentru că aduce nume importante şi la modă din muzica internaţională şi românească din zona pop, rock, indie, electro şi rap.
Festivalul a primit o nominalizare la UK Festival Awrds, la categoria “Cel mai bun festival internaţional”. De asemenea, B`ESTFEST a obţinut o nominalizare la European Festival Awards la categoria “Cel mai bun festival de mărime mijlocie”, aflat pentru a doua oară (al doilea an consecutiv) pe lista nominalizaţilor la acest festival. În 2008 s-a aflat în cursa pentru “Best European Festival”.
Festivalul B`ESTFEST e membru al comunităţii Yourope, asociaţie a celor mai importante festivaluri europene si al ETEP, Programul European de Schimb de Talente.
În 2010 va ajunge la a patra ediţie, festivalul luând naştere în 2007. La prima ediţie au fost prezenţi peste 30 de artişti. Morcheeba, Faithless, Kasabian, Pink, Marilyn Manson, Alice Cooper, Wu-Tag Clan au concertat în faţa a peste 50.000 de oameni în 3 zile. Un an mai târziu organizatorii au pus o scenă în plus – AFTERSHOCK şi mai multe trupe, ajungând la 36 de artişti printre care: Alanis Morissette, Cypress Hill, UNKLE, Kaiser Chiefs, Manic Street Preachers, Stereophonics, Nellu Furtado, Manu Chao, Rosin Murphy, Judas Priest. Anul ăsta, la Romexpo au fost prezenţi pe parcursul a cinci zile nume precum The Killers, White Lies, Patrice, Moby, Motorhead, Franz Ferdinand, Santana, MANOWAR.
Aşadar, după cum ne-a obişnuit la ediţiile precedente, sigur şi la anul B`ESTFEST va aduce nume importante. Pentru a afla detalii şi update-uri intră pe: www.bestfest.ro
Perioadă de desfăşurare: începutul lunii iulie. (1 - 5 iulie in 2009)
2. CokeLive/Peninsula
CokeLive/ Peninsula este mai vechi decât B`ESTFEST, acesta luând naştere în 2002. CokeLive/Peninsula este cel mai mare festival studenţesc şi de tineret din România, poziţionându-se ca un cocktail de muzică bună, oferind publicului concertele unor artişti ce aparţin unor genuri cum ar fi rock, tehno, house. Poţi veni cu cortul, pentru că există zona amenajată pentru camping şi aşteaptă-te la multă distracţie pentru că ai la dispoziţie corturi cu teatru, vizionare de filme, sport, artă, miert ( cort cu fotbal de masă, darts, box, skandenbeg , colţ relax), Independence Zone ( un loc unde poţi afla mai multe despre ţigări, alcool, doguri, SIDA înrtr-un mod creativ, prin intermediul filmelor, Free Quizz, Biblioteca Vie, Întreabă-mă, Măsoară-te, Independence Tour), Picutre Hunting, Civiliada şi desigur, după cum indică şi numele festivalului, activări Coca-Cola. Anul acesta au fost prezenţi Alex şi Adelina, transmiţându-ne veşti. Poţi citi aici cum a fost în 2009. Festivalul are loc în Complexul Week End şi în împrejurimile acestuia. De-a lungul timpului trupe din România şi din afară au concertat pe scenele lui: Zdob şi Zdub, Voltaj, Iris, The Rasmus, Exploited, Theatre of Tragedy, Quimby, ATB, Morcheeba, Prodigy, Nine Inch Nails.
Merită un mini-concediu în zona Târgu-Mureş în 2010, în care să te delectezi cu muzici pe gustul tău, aşa că reţine numele Coke/Live Peninsula. Pentru a afla detalii şi update-uri intră pe: www.peninsula.ro
Perioadă de desfăşurare: 23 - 26 iulie (neconfirmată pentru ediţia 2010)
3. Festivalul Enescu
Festivalul Enescu s-a născut în 1958, în cinstea marelui George Enescu. Nume mari precum Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter, Herbert von Karajan au fost invitate la primele ediţii ale acestui festival. Festivalul Enescu este un festival-concurs ce are juraţi internaţionali la secţiunile pian, vioară şi compoziţie.
Chiar dacă nu eşti fan al muzicii clasice, nu poţi rata acest eveniment important, organizat în numele lui George Enescu, un muzician ce a devenit brand pentru susţinerea României în străinătate. Pe lângă muzicienii de marcă pe care îi poţi asculta, vei admira şi locurile unde au loc concertele, pline de istorie şi fast, evenimentul desfăşurându-se în locuri precum Piaţa Revoluţiei (între Ateneul Român, Biblioteca Universitară şi Palatul Regal din Bucureşti),Ateneul Român, Sala mică a Palatului, Sala Mare a Palatului sau Opera Naţională din Bucureşti. Pentru a afla detalii şi update-uri intră pe: www.festivalenescu.ro
Perioadă de desfăşurare: 1 - 25 septembrie (neconfirmată pentru ediţia 2010)
|