Woodstock '69
Scris de Adelina-Maria Luca    Vineri, 23 Octombrie 2009    PDF Imprimare Email

Istoric 

Când Joel Rosenman și John Roberts au dat un anunț în ziar în căutarea unor  propuneri de afaceri, nu s-au gândit vreo clipă că acele câteva rânduri  tipărite vor duce la organizarea celui mai important festival de muzică din  istorie. Așa a început Woodstock 1969, o desfășurare impresionantă de forțe  despre care orice om din lume știe sau ar trebui să știe măcar câteva date.

 

 

Celor doi antreprenori li s-au alăturat la scurt timp Michael Lang și Artie  Kornfeld, care au oferit locul de desfășurare pentru ceea ce ei își imaginau că  va fi un weekend în aer liber cu nu mai mult de 50.000 de participanți. Ferma  de vaci a lui Max Yasgur, aflată la 69 de km de orășelul Woodstock, a devenit  neîncăpătoare pentru cei 500.000 de oameni care au sosit acolo din toate  colțurile lumii. Ceea ce se voia a fi un concert hippie de mică amploare s-a  transformat astfel într-unul dintre evenimentele muzicale care au schimbat  istoria rock''n'roll-ului. Amploarea acestor concerte i-a luat pe organizatori  prin surprindere, astfel că după vânzarea primelor bilete, s-au văzut nevoiți  să permită accesul liber în perimetrul festivalului. Acest lucru a creat  Woodstock-ului faima de eveniment care promovează pacea, libertatea și iubirea.  În ciuda numărului impresionant de oameni prezenți acolo, n-au existat multe  acte violente, așa cum se așteptau autoritățile la acea vreme.

Artiștii 

Pe parcursul zilelor de 15, 16, 17 și 18 august, pe scena amplasata la ferma  lui Yasgur au cântat cele mai cunoscute nume ale vremii și, în retrospectivă,  cele mai sonore nume muzicale din toate timpurile. Este vorba despre 32 de  recitaluri live care au ținut în priză o jumătate de milion de oameni, asta în  ciuda vremii ploioase care s-a abătut asupra zonei Woodstock în acel weekend.

Ziua de 15 august a fost dedicată artiștilor folk. Oficial, a început la ora  17:07, cu un concert al lui Richie Havens. Pe scenă a urcat apoi Swami  Satchidananda, un lider spiritual indian care a rostit primele cuvinte despre  menirea festivalului. Hipioții adunați la Woodstock au avut ocazia să-i mai  asculte în aceeași zi pe Sweetwater, The Incredible String Band, Bert Sommer,  Tim Hardin, Ravi Shankar, Melanie și Arlo Guthrie. Joan Baez, care la acel  moment era gravidă în șase luni, a încheiat în forță prima zi a festivalului.  Ferma neîncăpătoare a răsunat preț de minute în șir a melodiile cele mai  îndrăgite ale faimoasei cântărețe: Joe Hill, Sweet Sir Galahad, Drugstore Truck  Driving Man, Swing Low, Sweet Chariot sau We Shall Overcome.

 

În atmosfera încălzită de folkiștii de vineri, sâmbătă, la primele ore ale  amiezii, publicul a fost luat cu asalt de nume și mai grele ale chitariștilor  rock. Ziua de 16 august a debutat cu un set de 4 cântece semnate Quill și a  continuat cu Santana, Grateful Dead, Creedence Clearwater Revival, Janis  Joplin, Sly & the Family Stone, The Who și Jefferson Airplane, care au cântat  fără oprire până la primele raze ale soarelui. Sunt slabe șansele să nu fi  auzit vreodată de Janis Joplin și The Who, dar chiar și așa, trebuie menționat  faptul că ei au oferit două dintre cele mai faimoase spectacole cunoscute  astăzi întregii lumi. Despre Janis Joplin se spune că a trebuit să aștepte 10  ore înainte de a urca pe scenă, răstimp în care artista s-a delectat cu heroină  și alcool din plin. Din această cauză, performanța ei de la Woodstock nu a fost  inclusă în documentarul realizat ulterior, în ciuda faptului că Janis Joplin a  reușit totuși să lase fanii în delir minute în șir după plecarea de pe scenă. 

 

Ziua de duminică, prelungită până luni, a fost deschisă de Joe Cocker.  Recitalul artistului s-a încheiat în zgomotele unei furtuni care a reușit să  întrerupă orice activitate preț de câteva ore. După ce vremea s-a mai domolit,  programul a continuat așa cum era stabilit. Au cântat Country Joe and the Fish,  Ten Years After, The Band, Crosby, Stills, Nash & Young și alții. Finalul celui  mai important eveniment muzical al lumii a fost dat de poate cel mai mare  chitarist care a trăit vreodată - Jimi Hendrix. S-au auzit melodii  arhicunoscute, precum Red House, Fire, Voodoo Child, Purple Haze și Hey Joe.

 

Urmări 

Deși întregul eveniment a fost un real succes, există formații și artiști care  au refuzat propunerea de a se alătura cauzei sau nu au putut ajunge din  diferite motive. Sunt nume precum The Doors, Led Zeppelin, Bob Dylan, The Moody  Blues sau Joni Mitchell, care probabil că ar fi dublat valoarea istorică a  Woodstock-ului. Chiar și așa, când se vorbește astăzi despre Woodstock nu  rămâne loc de regrete. De-a lungul anilor, s-a încercat recreerea atmosferei în  cadrul unor festivaluri ce au împrumutat numele, dar nu încape  îndoială că niciunul nu a reușit să se ridice la nivelul celui din 1969. 

Anul acesta se aniversează 40 de ani de la momentul care a scris multe pagini  de istorie muzicală. Pentru a marca evenimentul, pe 30 octombrie are loc și în  România premiera filmului "Taking Woodstock". Este o ocazie de neratat pentru  oricine și-ar fi dorit să se afle printre sutele de mii de hipioți în acel  weekend memorabil din august 1969.

 

Comentarii  

 
#1 Alexandru Ciucă 23-10-2009 16:20
si nu aveau nevoie decat de 10 milioane de dolari pentru editia aniversara de anu asta Smile)
Citat
 

Adaugă comentariu


La ce concerte mergem?

Previewul Saptamanii

Arhiva Cultura Urbană

Arhiva Cultura Urbana

Sustine In Concert.ro!

Sustine InConcert.ro

 

InConcert.ro
no.3
EVO Tribute ClujLife Jah Army KUMM
Fabrica Silver Church

NOUTATI
Noutati Dance
Noutati Folk
Noutati Hip-Hop
Noutati Electronic
Noutati Jazz
Noutati Latino
Noutati Pop
Noutati Rock
Noutati Colinde
Noutati Clasic
Noutati Comunicate
Noutati Specialz

EXTRA
Cultura urbana arhiva
Live World
Preview saptamana
InConcert clasic

INTERVIURI

BLOG

GALERIE FOTO

CALENDAR

RECENZII
Recenzii Blues
Recenzii Rock
Recenzii Jazz
Recenzii Festival
Recenzii Hip-Hop
Recenzii Folk
Recenzii Colinde
Recenzii Electronic
Recenzii Pop
Recenzii Clasic
Recenzii Special

BACKSTAGE TOUR

CONCURSURI

ECHIPA

ABONEAZA-TE
Facebook
Twitter

TOATE FEEDURILE
Feed Noutati Dance
Feed Noutati Folk
Feed Noutati Hip-Hop
Feed Noutati Electronic
Feed Noutati Jazz
Feed Noutati Latino
Feed Noutati Pop
Feed Noutati Rock
Feed Noutati Clasic
Feed Interviuri
Feed Recenzii
Feed Stiri B'estFest
Feed Comunicate

MUZICA
Concerte
Cronici concerte
Cronici albume
Lista formatii
Stiri
Diverse

INTERVIURI

NO.3 VIDEO

DIVERSE
Evenimente
Artisti si arte
Saptamana No. 3
Site-uri
Entertainment
Alte articole

CULTURA URBANA
Metroul bucurestean
RATB
Foto-Blog Transport
Reportaje
Bucharest underground

EXTRA
Despre noi
Linkuri
Lista cluburi
Sondaje
No. 3 stuff